Din 4 iulie, Károly Borbély s-a alăturat companiei Telekom România și îl înlocuiește în funcția de director Public Affairs pe Adrian Diță, numit președinte al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în luna mai.
Cu o experiență de peste 12 ani în mediul instituțional, Károly Borbély are rolul de a dezvolta și implementa strategia de public affairs a grupului de companii Telekom România, mai ales în ceea ce privește asigurarea unei comunicări transparente și constante cu instituțiile guvernamentale și autoritățile locale.
Ca director pentru Strategie și Corporate Affairs în cadrul Hidrolectrica, funcție pe care deținut-o din ianuarie 2015 până în iunie 2017, a condus unul dintre proiectele strategice ale companiei, acela de listare la Bursa de Valori București. Ca secretar de stat în Departamentul pentru Energie, funcție pe care a deținut-o în perioada martie – decembrie 2014, a făcut parte din echipa de listare a companiei Electrica la bursele din București și Londra. În perioada martie 2010 – mai 2012, în calitate de secretar de stat în Ministerul Economiei și Mediului de Afaceri, a coordonat rețeaua de atașați comerciali ai României din peste 80 de țări. Între decembrie 2007 – decembrie 2008, a fost Ministrul Comunicațiilor.
Károly Borbély este licențiat în management al Facultății de Economie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a urmat un curs de specializare, Building Businesses in Emerging Markets, la Harvard Business School.