Directorul general al companiei Tesla, Elon Musk, a anunţat că producătorul de automobile electrice îşi va muta cartierul general din Silicon Valley, California, în Austin, Texas, unde construieşte deja o uzină de asamblare de automobile şi o uzină de producţie de baterii.
Prin această decizie, Tesla se alătură altor companii mari, precum Oracle, HP şi Toyota Motor, care au decis şi ele să-şi mute sediul central în Texas din California, unde taxele şi costul vieţii sunt mai mari. Chiar dacă Silicon Valley este un hub pentru dezvoltarea de noi idei şi companii, Texas este renumit pentru mâna de lucru ieftină şi mai puţine reglementări stricte, scrie Agerpres.
„Sunt încântat să vă anunţ că ne vom muta cartierul general la Austin, Texas”, a spus Elon Musk cu ocazia adunării generale anuale a acţionarilor Tesla, eveniment organizat chiar în uzina din Texas. Această decizie nu înseamnă că Tesla va părăsi complet California. Compania intenţionează să majoreze cu 50 la sută capacitatea de producţie a principalei sale uzine din Nevada. Însă această uzină de la Fremont, California, este aglomerată şi este greu pentru angajaţi să-şi permită locuinţe în California, spune Musk.
Antreprenorul de origine sud-africană, care de la debutul pandemiei a criticat în repetate rânduri autorităţile din California pentru regulile sanitare pe care le consideră mult prea stricte, s-a mutat şi el din Los Angeles în Texas. El şi-a justificat decizia prin necesitatea de a fi mai aproape de cele două proiecte care îi ocupă cea mai mare parte din timp: dezvoltarea unei rachete de către compania sa spaţială, SpaceX, şi construcţia uzinei de asamblare de automobile.
Tesla intenţionează să construiască la uzina din Austin în special berlinele Model 3 şi Model Y, pick-up-ul Cybertruck şi camionul Semi. La începutul acestei luni, Tesla a anunţat că a livrat un număr record de vehicule în trimestrul al treilea, o situaţie ce contrastează cu o piaţă auto afectată de o penurie de semiconductori.