SII România estimează o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro în anul fiscal 2022-2023, o creștere de circa 58 la sută față de anul fiscal precedent, și atingerea unui număr de 650 de angajați.
Pe termen mediu, compania vizează o dezvoltare organică în ceea ce privește extinderea portofoliului de servicii și creșterea echipei. SII România a încheiat anul fiscal 2021-2022 cu afaceri de 19 milioane de euro, în creștere netă de 48 la sută față de perioada aprilie 2020-martie 2021. Are acum 570 de specialiști, care au livrat peste 180 de proiecte către 60 de clienți globali.
75 la sută dintre proiectele SII România sunt locale și 25 la sută internaționale, în țări precum Franța, Danemarca, Elveția, Spania sau Germania. Principalele domenii de activitate și industrii în care compania are o amprentă puternică sunt auto, transport, industria aerospațială și de apărare, IT, telecom, finanțe-bănci, asigurări, energie, producție și agricultură.
Dezvoltarea continuă din ultimii trei ani s-a tradus și într-o creștere a numărului de proiecte și a complexității lor, în ambele divizii, Digital și Inginerie, unde activează acum peste 550 de ingineri înalt calificați. Compania a cunoscut și o dublare a echipei operaționale, respectiv o creștere de peste 230 la sută a echipelor Automotive din divizia Inginerie.
„Creșterea din ultimii ani a fost susținută de o strategie bine definită, în care mizăm pe atuurile noastre principale și de nevoia accelerată de digitalizare, ce a determinat o creștere a cererii pentru serviciile IT la nivel general. Ca o consecință a dezvoltării operațiunilor locale, SII România și-a consolidat poziția de furnizor strategic de soluții și servicii pentru companii multinaționale, lideri în diverse industrii de top. Ne propunem să susținem același ritm de creștere pe termen mediu și lung, iar planurile noastre vizează dezvoltarea portofoliului de servicii și creșterea la nivelul echipei”, spune Manel Ballesteros, CEO SII România.

În perioada următoare, SII România vizează o dezvoltare sustenabilă și se concentrează pe investiții în echipă și dezvoltarea portofoliului de servicii, prin crearea unor divizii noi: AI, Cloud și IoT. Într-o primă etapă, pentru anul fiscal 2022-2023, țintește atingerea a 650 de specialiști și o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro. Pe termen mediu (circa trei ani), vrea să ajungă la 1.000 de angajați, iar pe termen lung își propune să devină una dintre cele mai puternice companii IT din România.
La nivel internațional, expansiunea se realizează prin proiecte dezvoltate la nivel de grup, livrate cu ajutorul modelului de lucru global One Team, de care beneficiază cele 88 de filiale, din cele 18 țări în care se regăsește compania multinațională SII Group.
DESPRE SII ROMÂNIA
Face parte din SII Group, companie multinațională de top din domeniul tehnologiei. Filiala locală a fost deschisă în 2009 și furnizează servicii de dezvoltare software (digital și inginerie) și IT outsourcing. SII România numără peste 550 de ingineri software, cu un nivel ridicat de expertiză în peste 40 de tehnologii, cărora li se alătură echipa de management și business suport. Are un portofoliu de peste 180 de proiecte naționale și internaționale, dezvoltate pentru clienți locali și globali. Principalele industrii deservite prin divizia Digital sunt IT, Banking, Telco, Energy, iar prin divizia Inginerie – Automotive, Transport, Aerospace & Defense. SII România este o companie certificată Great Place To Work.