UiPath Foundation ajută elevii și dascălii din România și India să aibă acces la educație de calitate

Din 2019 și până acum, UiPath Foundation, condusă de Raluca Negulescu-Balaci, a susținut peste 25.000 de copii din familii vulnerabile din România și India să aibă acces la educație de calitate și peste 3.000 de profesori din România au beneficiat de activități de formare ce vizează îmbunătățirea competențelor digitale, a leadership-ului în școlile vulnerabile și a competențelor secolului al XXI-lea.

Circa 12.450 de copii au participat la activități educaționale în România și India și peste 15.000 de ore au fost petrecute, în 2020, la meditațiile la limba română, matematică și engleză, de copiii înscriși în Future Acceleration Program în România.

“Obiectivul nostru, încă din 2019, este să construim sisteme de sprijin integrat și pe termen lung și să oferim contextul educațional necesar pentru a ne asigura că potențialul nelimitat al copiilor nu rămâne captiv în sărăcie, iar fiecare dintre ei își poate decide calea către viitor prin expunere la o multitudine de alternative educaționale”, spune Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation.

UiPath Foundation dezvoltă programe educaționale care presupun o intervenție integrată, pe termen lung, alături de un ecosistem de parteneri, pentru a favoriza accesul egal la viitor al tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin.

Articolul anterior

Nestlé România organizează a cincea ediție a școlii de vară Summer’s Cool și lansează YOUth eBusiness Academy

Articolul următor

Concurență pentru multinaționale: numărul startup-urilor care fac angajări pe eJobs a crescut cu 50% în primele 6 luni

Articole din aceeași categorie
Total
4
Share