Pink Floyd, una dintre trupele mele preferate, are o piesă care sună așa: "We don't need no education We don't need no thought control No dark sarcasm in the classroom Teachers leave them kids alone Hey, teachers, leave them kids alone".
În cazul în care cauți semnificații mai profunde ale acestei melodii, poți găsi multe: împotriva clasei dominante, a școlii ca un sistem în care nu există loc pentru creativitate sau gândire liberă, ci unul care transformă copiii în „cetățeni buni”, a guvernelor care nu oferă libertate și reprimă oamenii. „The Wall” este o metaforă pentru izolarea umană generată de evenimentele ce apar pe parcursul vieții noastre, cum ar fi sistemul școlar care ne transformă în oameni docili, fără urmă de pornire rebelă.
Ana Krasovschi
Director Resurse Umane @ Carrefour România
S-a ambiționat Pink Floyd să schimbe lumea prin muzică, a fost, poate, pentru unii dintre noi, „combustibilul” care ne-a convins să nu ne conformăm, să încercăm să fim diferiți și să invingem sistemul?
De fiecare dată când ascult acea melodie, îmi amintește de felul în care a evoluat procesul de învățare pentru mine: profesorul ne-a predat în clasă, ne-a dat teme, a verificat dacă ne-am conformat și le-am făcut, au urmat examenele și notele. Întrebări, gânduri proprii?! Nu prea, fiindcă învățarea a fost cumva impusă, iar cele mai importante au fost notele, portofoliul.
„Greșit, mai fă-o o dată! Greșit, mai fă-o o dată!”
La Carrefour, cu ceva timp în urmă, procesul de învățare era cel tradițional: traininguri de la 9 la 5, concepute pentru a răspunde nevoilor companiei. Având un grup-țintă ce urma să fie instruit, noi, cei de la HR, am invitat oamenii să participe și, vrând-nevrând, au fost nevoiți să accepte, pentru că prezența era obligatorie. Nu s-a întâmplat așa cum ne-am fi dorit, a trebuit să insistăm mult pentru ca ei să participe, astfel că toată povestea s-a transformat într-o luptă fără sfârșit.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
De multe ori, conducerea a considerat-o mai degrabă o pierdere de timp decât o investiție. Noi, HR-ul, eram supărați, insistam și mai mult, și tot așa. Acum, imaginați-vă doar un minut cum s-au lipit acele cursuri de oamenii noștri, în această atmosferă bizară! 🙂 Cum ar fi dacă, mai departe, ne-am imagina cum procesul de învățare pe care l-am oferit a reușit să se transforme în obiceiuri comportamentale… bine, s-ar putea spune „Of, Doamne, continuă să visezi!”.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
“No dark sarcasm in the classroom!”
Motivul principal din spatele lucrurilor care nu funcționează în vechea paradigmă a învățării tradiționale era acela că era una impusă, pe care nimeni nu și-ar dori-o și nimeni nu ar căuta-o. Într-un fel, cuvântul „educație” te face să te gândești la respectarea normelor: învățăm ce au descoperit alții, învățăm regulile, executăm în mod repetat unele sarcini, până când le stăpânim.
Lucrul primordial care ar trebui să ne împingă pe noi, oamenii, spre învățare, după anii de școală, când învățarea era obligatorie, este să găsim plăcere în ea sau să avem credința că ne servește la nivel profesional sau personal.
E ca atunci când îți place cineva; vrei să petreci mai mult timp cu acea persoană și în cele din urmă te-ai putea îndrăgosti (și nu mă refer la sentimentul romantic, dar profund adormit).
Același lucru este valabil și pentru învățare: dacă-ți place, îți dorești mai mult. Descoperirile, perspectivele, aha-urile îți vor oferi plăcere și vrei mai mult mai mult din toate acestea și de mai multe ori.
Și, înainte să te dezmeticești, există „riscul” să devii o persoană care consideră că învățarea o „hrănește” mai mult decât școala și trainingurile; e ceva ce trebuie neapărat să facă parte din viața ta.
Apoi, e posibil să descoperi că poți învăța din orice, că le poți oferi altora părți din ce ai învățat, că-ți poți lua „teme” pentru acasă de la locul de muncă și viceversa.
“We don’t need no thought control”
În lumea de azi, există atât de multă informație la îndemână și este atât de îmbietoare încât tot ce trebuie să faci e să mergi și să cauți orice lucru care ți-ar putea fi de folos. Asta a „subțiat” modelul tradițional de învățare atât de mult încât a devenit depășit, învechit, și nu mai este suficient pentru o viață întreagă.
În Carrefour, am lansat programul rEvolution, în urmă cu trei ani, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să înțelegem o idee pe care Cosmina, una dintre colegele mele, a avut-o în timpul unui workshop: să oprim tot ce facem în prezent și să vedem ce putem construi. S-au făcut multe din acel moment.
În iulie, am lansat o platformă de micro-learning crowdsourced. Bine, nu este o idee revoluționară, s-ar putea spune. Da, așa este. Ce este revoluționar e ceva ce am lansat pe 1 octombrie: Ora de învățare.
În fiecare marți, de la 14 la 15, colegii din toate magazinele noastre dedică timp învățării. Am lucrat la asta chiar cu oamenii, i-am invitat să învețe să folosească instrumente cu ajutorul cărora să producă și conținut, animații – nu am tratat nimic din perspectiva resurselor umane.
Este doar primul sprint și vom vedea cum îl construim mai departe după primele 3-6 luni.
„All in all, you’re just another brick in the Wall”
Totuși, cum aducem oamenii din vechea paradigmă în cea nouă, cum îi convingem să-și dorească să învețe, ținând cont că nu-i tocmai un lucru ușor, necesită timp și energie etc.?
N-am spus niciodată că va fi ușor, dar cred și că ceea ce face diferența între oameni, din această perspectivă, este puterea și voință, dorința de a realiza anumite lucruri.
În anii mei de studenție, am citit o carte a lui Ivan Goncharov, „Oblomov”, pe care am adorat-o, dar care m-a și intrigat, și iată un citat frumos al scriitorului despre personajul principal: „Când nu știi pentru ce trăiești, nu-ți pasă cum trăiești de la o zi la alta. Ești fericit că a trecut ziua și a venit noaptea, iar în somnul tău îngropi întrebarea obositoare despre lucrurile pentru care ai trăit ziua respectivă și pentru ce vei trăi mâine”.
Același lucru poate fi valabil și pentru învățare: e greu, nu am timp, nu cred că este de folos, etc., și ai putea să-ți închei viața cu același bagaj de cunoștințe pe care l-ai obținut în tinerețe.
Luați-l ca exemplu pe Oblomov: era un om foarte bun, plin de intenții bune, dar incapabil să le pună în practică. Își spunea mereu că va face asta sau cealaltă „mâine”, dar, la final, era foarte bun doar pentru a fi „o legumă de canapea”, făcând… nimic, până când viața a trecut pe lângă el.
„Hey, Teachers leave those kids alone”
Noua modalitate de învățare pe care am creat-o în Carrefour are o intenție total diferită: invită oamenii la acțiune, având puterea și voința de a învăța. Invită oamenii să facă asta pentru ei înșiși și îi invită pe lideri să fie „Grădinari de oameni”.
„Grădinarii de oameni” sunt foștii „manageri”. Managerul era cineva care se aștepta ca oamenii să „livreze”, care le cerea să îndeplinească sarcini ușoare sau complexe, și era, de asemenea, cineva care se supăra foarte tare dacă oamenii nu aduceau rezultatele așteptate.
„Grădinarul de oameni” construiește rezultatele împreună cu oamenii săi și, dacă oamenii nu știu unele lucruri, se supără pe sine pentru că nu le-a putut oferi oportunități de cunoaștere și învățare.
„Și tu? Tu ce ai de gând să faci?”
Managerul crede că știe tot ce se poate ști, „grădinarul de oameni” învață continuu, inclusiv de la oamenii lui… și aș putea continua cu ceea ce îi diferențiază.
Cred că „grădinarii de oameni” vor culege roadele Orei de învățare, în timp ce managerii nu o vor face.
Ora de învățare este doar un pretext, o invitație deschisă pentru ca „grădinarii de oameni” să aibă grijă de propriile grădini, să fie conștienți că cultivarea curiozității și setea de învățare în grădina lor nu este un lucru pe care e „plăcut să-l ai”, ci lucrul cel mai important.
Vă las cu un gând, o invitație și un apel la acțiune: „Și tu? Tu ce ai de gând să faci?”.