Institutul Cultural Român: Burse de 1.000 și 2.000 de euro, pentru traducători

Programele de burse lansate de Institutul Cultural Român (ICR) vizează o colaborare cât mai strânsă cu traducătorii profesionişti, specializaţi în traducerea autorilor români în limbi străine. Candidaţii selecţionaţi vor avea posibilitatea să traducă în România şi să interacționeze direct cu scriitorii, editorii și traducătorii români, dar şi cu mediul care defineşte literatura română.

Pentru traducătorii profesionişti, ICR oferă anual zece burse de una sau două luni, în funcție de perioada solicitată de bursier. Valoarea unei burse este de 1.000 sau 2.000 de euro, în funcție de perioada solicitată. Dosarul de înscriere trebuie să includă CV (participări la colocvii, seminarii, conferinţe, congrese, comunicări), lucrări publicate, proiecte realizate sau în curs de realizare, copii după actul de identitate și diplomele de studii, scrisoare de intenţie/proiect de lucru, două scrisori de recomandare, și copie după un contract valabil la momentul depunerii dosarului de candidatură, încheiat cu o editură străină pentru publicarea operei de tradus (proiectul de candidatură) din literatura română.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Programul de rezidențe pentru traducători în formare îşi propune formarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române, într-un număr cât mai mare de limbi străine, şi o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesionişti existenţi. Candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a petrece în România o perioadă care să le permită cunoaşterea directă a literaturii române şi a mediului care o defineşte.

ICR acordă zece astfel de burse, a câte 2.000 euro/persoană. Bursierii vor participa la trei cursuri pe săptămână, cu prezență obligatorie. Invitați vor fi specialiști în trei domenii importante, pe care bursierii le vor parcurge pe durata stagiului: Introducere în limba română – noțiuni de gramatică și sintaxă; Introducere în literatura română și Seminarii de traductologie. Cursurile vor avea loc la sediul ICR. Pe durata stagiului, cazarea este asigurată în cadrul complexului Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia. Și transportul pentru cursuri, între Mogoșoaia-București, este asigurat.

Dosarul de înscriere va include formularul de inscriere, CV (participări la colocvii, seminarii, conferinţe, congrese, comunicări), lucrări publicate, proiecte realizate sau în curs de realizare, copii după actul de identitate și diplomele de studii, scrisoare de intenţie/proiect de lucru și două scrisori de recomandare.

Mai multe informații despre bursele pentru traducători pot fi găsite aici. Termenul limită de înscriere este 24 august.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share