Școala care te poate transforma într-un expert IT, într-un an

Şcolarizarea se desfăşoară în conformitate cu o programă avansată în IT, autorizată de Departamentul de Examinări Internaţionale Cambridge şi de două corporaţii lider în software. Este compactă, durează 12 luni și este împărţită în două semestre. Cunoştinţele şi aptitudinile necesare pentru utilizarea avansată a calculatorului sunt predate în cadrul a 87 de unităţi educaţionale, cu un fond total de 386 de ore. În funcţie de departamentul pentru care optează, în urma promovării examenului, cursanții obţin titluri de specialitate oficiale, emise de Cambridge, Microsoft şi Adobe, precum şi de alte asociaţii de specialitate din domeniile respective. “Cursanţii noştri se află în diverse situaţii. De la cei tineri şi ambiţioşi, până la cei iscusiţi şi experimentaţi. Alături de noi se află oameni tineri, care au decis să obţină cât mai rapid competenţe aplicabile, ce pot fi valorificate într-un terment cât mai scurt, oameni de afaceri sătui de teorie, care îşi doresc şi cunoştinţe practice, oameni cu rezultate vizibile, profesionişti care îşi doresc o carieră mai sigură, o poziţie mai bună, un salariu mai mare”, precizează reprezentanții Link Academy.

Şcolarizarea durează un an şi începe cu semestrul din toamna 2016. Toate cursurile se desfăşoară în limba română, însă pe parcursul anului fiecare cursant beneficiază de cursuri de limba engleză. Locurile pentru studiul tradiţional, prin prezenţa fizică în sală, s-au ocupat, însă există și varianta cursurilor online, prin intermediul platformei Distance Learning. Cum LINK Academy funcţionează cu autorizaţia oficială a Departamentului de Examinări Internaţionale Cambridge, ambele moduri de şcolarizare îndeplinesc standardele ridicate ale primelor cinci universităţi de top la nivel mondial. Cei care aleg varianta online au acces la tehnologii specifice de e-learning și pot parcurge cursurile de la domiciliu sau de la locul de muncă. Cursanţii care studiază online ascultă şi citesc materialele, efectuează testele şi sarcinile şi lucrează cu profesorii şi consultanţii ca şi când ar fi prezenţi fizic în sală. În cazul cursanţilor care frecventează cursurile în mod tradiţional, fiecare student are acces individual la software licenţiat. Valoarea software-ului utilizat la LINK Academy, pentru un singur student, este de peste 7.000 de euro. Fiecare loc din sala de curs are câte un laptop rezervat. Pentru prelegeri sunt utilizate proiectoare şi instrumente moderne pentru desfăşurarea cursului.

Într-o primă etapă, candidații trebuie să completeze şi să trimită solicitarea online sau la numerele de telefon 031 432 61 62, 0356 408 877. Va urma o discuţie cu consultantul pentru înscrieri, care are rolul de a înţelege afinitățile, ambiţia şi dorinţa de a progresa. Dacă solicitarea este  aprobată, vor primi toate documentele necesare finalizării înscrierii. Prețul integral al cursurilor este de 2.000 de euro. Dacă taxa este achitată până pe 31 octombrie, tariful este redus la 1.422 de euro, pentru şcolarizarea online. Plata poate fi făcută și în 12 rate lunare, iar cei care achită integral primesc încă un discount de zece procente. În cazul şomerilor, Link Academy poate asigura finanţarea cu 20 la sută a şcolarizării.

Preţul şcolarizării include fondul complet de ore, conform programei anuale, accesul complet la profesori pentru consultaţii, după orarul prestabilit, folosirea nelimitată a bibliotecii, prezenţa la seminarii în afara cursurilor din cadrul LINKgroup, certificatul pentru absolvirea şcolii, eliberarea certificatului LINK pentru limba engleză în condiţii favorabile, un set complet de materiale cu teste şi exerciţii, utilizarea nelimitată a Internetului, a scanner-ului, a imprimantei şi a calculatorului din cadrul LINK Academy, după programul stabilit, dezvoltarea unui CV profesional, obţinerea Cambridge International Certificate și a titlurilor Adobe Certified Associate, Adobe Certified Expert, Microsoft Certified Solutions Developer, Microsoft Certified Solutions Associate, Microsoft Certified Solutions Expert, Microsoft Certified Technology Specialist, a titlurilor şi a certificatelor Zend şi CompTIA.

Programare

Poți să devii un programator profesionist bine plătit. Vei lucra şi vei învăţa cu o echipă cu peste 180.000 de ore de lucru în dezvoltarea proiectelor software. Poți să alegi o specializare pentru programare desktop sau web, chiar dacă nu ai încă experienţă.

Design & Multimedia

Îți poți transforma talentul într-o profesie de designer bine plătită: expert în design grafic, web, multimedia. Când legi simţul natural pentru vizual cu manipularea corectă a 23 de instrumente de design noi, apar posibilităţi interesante de angajare, de creare și cercetare a artei personale.

Administrare

Îți poți asigura un job și un salariu stabil în domeniul IT, și îți poți alege jobul dintre cele oferite de companiile de selecție și ocupare a forței de muncă. La finalul programului, susții examenul de obținere a certificărilor oficiale Microsoft, ComptTIA sau Cisco.

IT Business

Acest departament este ideal pentru experţi IT şi pentru persoanele care doresc o autoritate şi un titlu mai mare pentru o valorificarea mai bună a muncii lor.

Design 3D şi CAD

Chiar dacă nu ai experienţă în acest domeniu, cu ajutorul programului CAD poţi să desenezi tot ce-ți poţi imagina – de la modele 3D atractive de produse, obiecte şi personaje, efecte speciale şi animaţii, până la proiecte arhitecturale, design de interior şi spaţiu.

Mobile Development

În cadrul departamentului de Dezvoltare a aplicaţiilor pentru dispozitivele mobile, ai șansa să înveți limbajele de programare şi celelalte instrumente concepute în mod special pentru sistemul de operare Android, care rulează astăzi pe aproape toate dispozitivele mobile, precum smartphone-urile şi tabletele. Acest program îți oferă posibilitatea să creezi aplicaţii avansate, care sunt plătite foarte bine.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share