Privind în urmă la veacurile de viață socială – în care ceea ce este numit comunicare s-a desfășurat după tipare și cutume perpetuate din generație în generație, fără ca nimeni să se întrebe dacă este bine -, ideea de a fi tu însuți poate fi percepută ca un act de curaj, ca o îndrăzneală sau poate chiar să fie văzută ca un fel de tupeu, de către cei cu convingeri mai tradiționaliste.

Dana Russu
Communication Coach
Am conturat un set de reguli de comunicare, care fac parte atât din conceptele metodei ESPERE, ale cărei ambasadoare sunt, cât și din experiența mea de comunicare, acumulată în 20 de ani de management al vânzărilor, şi care ne invită să privim comunicarea printr-o altfel de fereastră, diferită în mod semnificativ de ce vedem în societate, în jurul nostru.
Descoperă mai jos cele 12 reguli, ce reprezintă, de fapt, alegeri conștiente către o comunicare ce susține relaționarea, într-un mod sănătos.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Regula nr. 1: Fii disponibil în comunicare.
Fii cu adevărat prezent în interacțiunea cu celălalt și fii disponibil pentru el, renunță pentru un timp la conexiunea cu tine și fii acolo pentru el, lăsând la o parte frământările, gândurile și grijile ce nu au legătură cu subiectul întâlnirii. Pentru antrenarea acestei abilități, poți începe prin a-ți spune în gând: „Sunt aici și acum”. În felul acesta îți direcționezi atenția către ceea ce vrei să schimbi la tine.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Regula nr. 2: Gândește dincolo de nevoia proprie.
În comunicare, abordarea oricărui demers, ținând cont și de celălalt, privind lucrurile și dintr-o altă perspectivă, îți va da ocazia să contribui în mod autentic la relaționare. Pur și simplu, când îți propui să te întrebi care este nevoia celuilalt, vei dobândi un mod diferit de a gândi, care te va ajuta să relaționezi diferit și să aduci mai multă valoare în relațiile tale.
Regula nr. 3: Renunță la a-ți impune propriile certitudini și credințe.
Nimeni în afară de mine nu poate ști ce simt și ce gândesc, pentru că doar eu sunt în mintea mea. Cine vrea să afle ce simt și ce gândesc poate să mă întrebe. Altfel, sunt doar presupuneri sau proiecții. Uneori ne este greu să ne să ne înțelegem propriile trăiri, deci cum am putea ști ce simte celălalt și ce este bine pentru el? Singura cale prin care putem afla lucruri despre el este să-l întrebăm ce crede, ce simte sau care este viziunea lui. Este o falsă idee să cred că pot ști, mai bine decât interlocutorul meu, ce este bine pentru el.
Regula nr. 4: Este firesc să refuzi.
Acest aspect de relaționare și comunicare – exprimarea refuzului – este mai greu de gestionat și pentru că este resimțit foarte personal de cel care îl primește, putând fi perceput ca o respingere deși, nu este așa. Multe persoane nu pot refuza și se încarcă cu sarcini și activități pe care în sinea lor nu ar vrea să le accepte sau poate chiar nu au legatură cu rolul atribuit într-o organizație, dacă ne referim la segmentul profesional. Atunci când spun NU celuilalt, pentru că așa simt și cred, îmi spun mie DA.
Regula nr. 5: Alege cu grijă cuvintele pe care le folosești.
Cuvintele au o rezonanță puternică în viața noastră, fie ea pozitivă sau negativă. Cuvintele pe care le folosim sunt responsabilitatea noastră, pentru că noi le alegem înainte de a le da drumul în eter. Cuvintele prin puterea cu care sunt amprentate, pot ridica și încuraja sau pot distruge întreg universul cuiva. Nu putem ști ce furtună ar putea stârni un cuvânt folosit în mod neglijent, de aceea eu recomand multă atenție în acest sens. Evident, asta nu înseamnă că nu trebuie să spun ce vreau să spun, în nici un caz, ci înseamnă că îmi dobândesc abilitatea de a folosi în mod potrivit cuvintele, spunând ceea ce vreau să spun.
Regula nr. 6: Oferă cu bucurie fără să aștepți ceva în schimb.
În momentul în care am hotărât că vreau să ofer ceva și fac lucrul acesta, mă eliberez de orice așteptare legată de ceea ce se poate întâmpla mai departe – ce face celălalt cu cadoul nu e treaba mea, pentru că din momentul în care l-am oferit nu-mi mai aparține, este al lui 100 la sută și e decizia lui ce face cu el.
Regula nr. 7: O cerere nu este o impunere, ci o propunere.
În momentul în care lansez o solicitare, ar fi bine să știu că am 50 la sută șanse ca solicitarea mea să fie refuzată. Pornind de la această idee, îmi setez la nivel mediu așteptările, astfel încât să rămân realist. Chiar dacă eu îmi doresc foarte mult să primesc un anume răspuns, totuși nu pot controla ce va spune celălalt. Eu cer pentru că am o nevoie, dar celălalt nu este responsabil sută la sută de satisfacerea ei.
Regula nr. 8: Vorbește despre tine și invită-l și pe celălalt să vorbească despre el.
Am observat deseori, cum oamenii folosesc în interacțiunile lor propoziții de genul: „TU nu ai făcut…”, „TU te-ai îmbrăcat urât…” sau „TU nu ești atent”. Folosind genul acesta de afirmații, în care vorbesc despre celălalt când spun TU, îi voi crea sentimentul că el nu este prezent în conversație, pentru că vorbesc despre el în loc să vorbesc cu el.
Asta nu înseamnă că nu-i mai transmit celuilalt mesajele mele. Înseamnă doar că mă voi raporta la mine și la ce cred eu despre ce a făcut sau a spus el. Mă raportez la mine, pentru că eu sunt responsabil de partea mea de relație: „EU cred că ceea ce ai spus nu a fost potrivit, pentru că… „, „EU cred că ți se potrivește mai bine cămașa albastră…”.
Cu alte cuvinte, vorbesc despre mine, despre ce cred și simt eu, și îl invit și pe celălalt să vorbească despre el, pentru că sunt într-o relaționare cu el și el este co-creator al relației, ca și mine.
Regula nr. 9: Renunță la acuzarea sau judecarea propriei persoane sau a celuilalt.
O acuzație este un atac și va avea un impact negativ asupra relaționării. Fiecare om are nevoia de a fi acceptat așa cum este, indiferent dacă declară sau nu. Nimeni nu se simte bine și nimănui nu-i place când este acuzat. Se va simți neînțeles și poate chiar devalorizat.
Regula nr. 10: Nu confunda persoana care vorbește cu subiectul despre care se vorbește.
Avem tendința ca, atunci când ne deranjează ce a spus cineva sau ne deranjează un anume comportament, să nu facem diferența între cele două aspecte și să le suprapunem. Ce a spus sau a făcut cineva, la un moment dat, nu este neapărat definitoriu pentru persoana respectivă (poate a fost o greșeală, așa cum i se poate întâmpla oricui).
Regula nr. 11: Respectă-te și fii fidel ție însuți.
O primă condiție pentru a avea relații armonioase cu cei din jurul tău este să fii în armonie cu tine însuți, atât cât este posibil, într-un anumit moment din viață. Spun „atât cât este posibil”, pentru că fiecare dintre noi poate avea un moment sau etape în care se află în conflict cu sine însuși. Cu cât relația cu sine este mai bine definită și mai armonioasă, cu atât relațiile exterioare sunt mai frumoase și comunicarea decurge mai ușor.
Regula nr. 12: Asumă-ți riscul diferențierii, în loc să cauți aprobarea celorlalți.
Cultura de comunicare în care am crescut cu toții ne transmite ideea că valoarea noastră trebuie cumva să fie validată de celălalt. Din acest motiv, de multe ori, apare un conflict între nevoia de afirmare și nevoia de validare.
Nevoia de afirmare este firesc să facă parte din paleta de nevoi a unui adult. Când vorbim de nevoia de validare, mai ales dacă este pronunțată, ea are legătură mai mult cu istoria personală, respectiv cu măsura în care am primit validare la vârsta la care aceasta este esențială pentru dezvoltarea emoțională și în mod armonios. Dacă ne-a lipsit această validare în copilărie, în viața de adult vom resimți nevoia de validare intrând cumva în contradicție cu nevoia de a afirmare.
În comunicarea relațională, plecăm de la ideea că ne asumăm riscul afirmării, fără să-l descalificăm pe celălalt și renunțând la aprobarea lui. Pe măsură ce vei lucra cu aspecte interioare ce generează nevoia de validare și vei fi tot mai mult în acord cu tine însuți, te vei simți eliberat și te vei bucura cu adevărat de viață și de relații frumoase.