54 la sută dintre tinerii români care studiază în străinătate au avut medii între 7 și 9 la BAC, în 2017

Nota la examenul de Bacalaureat are o importanță mai mică în ochii universităților internaționale. Acestea răsplătesc cu burse performanțele studenților exprimate prin note la Bac mai mari de 9, însă majoritatea candidaților au, de obicei, sub această medie.

Doar 41 la sută dintre tinerii care studiază în străinătate au avut medii de peste 9 la BAC sau licență, în 2017. Restul studenților acceptați de universitățile internaționale au avut medii mai mici de 9. Dintre acestea, aproape jumătate au fost chiar sub 8.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Mulți români consideră notele modeste de la BAC sau licență drept o piedică în a explora oportunități educaționale în străinătate. Cifrele de mai sus demonstrează că nu ar trebui să fie așa. Pe lângă temerea legată de neîndeplinirea condițiilor legate de notele obținute, tinerii din România se sperie și de complexitatea procesului de admitere la universitățile din străinătate. Datorită competitivității acestor universități, acesta este, adesea, mai complex decât procesul de admitere la universitățile din România, unde admiterea se bazează în principal pe nota de la BAC și un algoritm individual fiecărei facultăți de compunere a unei medii de admitere.

Procesul standard de admitere la universitățile din străinătate, în special la cele britanice, preferate de majoritatea tinerilor din România, constă în realizarea unui dosar (electronic) ce cuprinde un eseu personal, o scrisoare de recomandare și dovada unei bune înțelegeri ale limbii engleze. Universitatea evaluează și motivația viitorului student pentru domeniul ales, pe care se pune mai mult accent decât pe notele obținute la examenele solicitate ulterior.

În ciuda procesului complex de admitere și a necunoscutelor legate de Brexit, numărul tinerilor care aplică să studieze în Marea Britanie crește cu circa zece la sută, în fiecare an. “Sistemul educațional britanic este atractiv pentru tinerii din România datorită accentului pe care îl pune pe dezvoltarea abilităților practice și integrarea proaspeților absolvenți pe piața muncii, în contrast puternic cu sistemul educațional local, care generează absolvenți ce îngroașă numărul șomerilor, chiar și atunci când iau medii de trecere la BAC sau licență”, spune Bogdan Kochesch, Managing Partener al Grupului Educativa, ce oferă un serviciu gratuit de consiliere a tinerilor din România, care vor să studieze la universități de renume din străinătate (Edmundo).

Atractivitatea sistemului educațional britanic este generată și de oferta diversă a domeniilor și programelor de licență sau masterat disponibile tinerilor din România. Multe dintre ele nu au echivalent printre programele oferite de universitățile din România. Un alt avantaj îl reprezintă multiplele opțiuni de finanțare a studiilor, oferite de Guvernul britanic și universități. Tinerii consiliați de Edmundo au obținut, doar în 2017, burse de peste 135.000 de lire.

În plus, față de universitățile din România, care nu se înghesuie să atragă studenți prin simplificarea birocrației procesului de admitere, unele universități britanice vin ele în România pentru a intervieva candidații și le oferă un proces de admitere mult simplificat. În 10 și 11 iulie, Edmundo organizează Spot Admissions, o sesiune de interviuri de 15 minute, în cadrul căreia tinerii susțin un interviu cu una sau mai multe universități din străinătate și află pe loc dacă sunt admiși.

Pentru a participa la aceste interviuri, candidații trebuie să se înscrie aici, să-și pregătească diploma sau adeverința cu notele obținute la BAC sau licență, foaia matricolă și, opțional, un certificat de limba engleză, dacă îl au deja disponibil. La Spot Admissions participă 14 universități din Marea Britanie și The Entrepreneurship Academy, singura universitate antreprenorială din România. Interviurile vor avea loc pe Bulevardul Dacia nr. 99, București. Interviurile pot fi susținute și de la distanță, pe Skype.

Universitățile care vin la Spot Admissions sunt Coventry University, Anglia Ruskin University, Birmingham City University, University of Essex, University of Greenwich, University of Hertfordshire, University of Hull, London South Bank University, Navitas, University of Northampton, University of Plymouth, University of Portsmouth, University of Sunderland, University of West London.

Articolul anterior

Agenția Națională de Transplant are un nou șef

Articolul următor

SAP "a adoptat" școli în Cluj-Napoca, Timișoara și București

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share