Penny Market lansează Școala de Carte și Meserii

Rewe România, prin lanțul de magazine Penny Market, lansează Școala de Carte și Meserii, proiect ce beneficiază de o serie de schimbări legislative și ajută la implementarea educației profesionale duale în România.

În 2015, Penny Market a sprijinit formarea de tip dual prin demararea unui program educațional, prin care tinerii primeau, la finalul studiilor, certificate de calificare pentru meseria de comerciant/vânzător mărfuri alimentare și nealimentare, recunoscute atât în România, cât și în Germania. A fost primul proiect educațional dezvoltat de Penny Market.

Școala de Carte și Meserii este o continuare a acestui program, prin care Penny Market și Camera de Comerț Româno-Germană (AHK), împreună cu alți doi parteneri, își propun să ofere absolvenților de clasa VIII-a, din cinci orașe, oportunitatea de a alege, din anul școlar 2017-2018, o educație specializată în domeniul comerciant-vânzător, și de a obține, la finalul studiilor, calificarea de comerciant-vânzător.

Școala de Carte și Meserii ajunge în Timişoara, Sibiu, Braşov, Buftea şi Bucureşti, în câteva licee partenere: Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân (Bucureşti), Liceul Economic Barbu A. Ştirbey (Buftea), Colegiul Economic George Bariţiu (Sibiu), Colegiul Naţional Economic Andrei Bârseanu (Braşov) și Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu (Timişoara). Elevii se pot înscrie în proiect, la unul dintre liceele partenere, din luna iunie.

Penny Market oferă ocazia elevilor care vin în practică să obțină un loc de muncă în companie, după absolvire, și să își continue construirea unei cariere în domeniu. Pe perioada şcolarizării, ei beneficiază de o bursă de 400 de lei (200 de lei din partea statului și 200 din partea companiei), iar compania asigură și transportul și masa de prânz. “Programul este foarte bun și cred că de aici vom avea viitorii șefi de magazine, poate chiar și șefi de țară. Cei mai mulți membri ai board-ului Rewe Group sunt oameni care și-au început cariera în programe de formare duală și, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge și noi pe aceeași lungime de undă cu ei. De aceea, trebuie să fim mândri că suntem printre primii care implementează acest proiect în România”, declară Daniel Gross, director general, Rewe România.

Formarea Duală este un program cu tradiție în Germania. A fost implementat de Penny International în magazinele din Austria, Italia, Cehia și Ungaria. Prin parteneriatul cu Școala de Carte și Meserii, Penny Market participă activ în lansarea învăţământului profesional dual în România, din anul şcolar 2017-2018. Mai multe informații despre “Școala de carte și meserii” pot fi găsite aici.

DESPRE PENNY MARKET

Este conceptul grupului german Rewe și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în 2005. Rewe România deține 200 de magazine Penny Market, la nivel național, are circa 3.800 de angajați și a înregistrat venituri de 2,66 miliarde de lei în 2015. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice, situate în Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. Expansiunea locală continuă și în 2017, cu 20-25 de magazine noi.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share