Studiu: Jumătate dintre părinţii români cred că lovirea copilului este pentru binele lui

de A M

Cazul femeii din Cluj, care şi-a omorât în bătaie copilul de nouă ani, aduce în atenţia publicului una dintre cele mai grave probleme sociale din România, adesea ţinută doar în spatele uşilor închise: violenţa fizică asupra copiilor.

În 2018, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a raportat circa 15.000 de cazuri de violenţă asupra copilului, dintre care 1.173 de cazuri de abuz fizic. Dintre cazurile de violenţă fizică, 1.005 au avut loc în familie. Acestea sunt doar cazurile raportate, foarte probabil unele extrem de grave, însă cifrele oficiale ascund realitatea altor sute de cazuri neraportate. Cele mai multe violenţe, cele tăcute, care lasă răni deschise toată viaţă, se întâmplă în spatele uşilor închise şi nu apar în statisticile naţionale.

Orice tip de abuz şi violenţă fizică, emoţională şi psihologică, poate afecta dezvoltarea copilului pe termen mediu şi lung. Victimele pot dezvolta tulburări de comportament (apatie, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate, minciună, fuga de acasă, furtul, consumul de alcool de droguri), tulburări de somn (insomnii, somnolenţă, somn agitat, coşmaruri), tulburări de alimentaţie (anorexie, bulimie), autostigmatizare, autoculpabilizare, ticuri (clipit, rosul unghiilor), enurezis, neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitate de a respecta un program impus. Totodată, pot avea dificultăţi în relaţionare şi comunicare, se pot confrunta cu scăderea randamentului şcolar, absenteism şi abandon şcolar. Unii copiii pot dezvolta stări depresive, uneori cu tentative de suicid.

Avem legislaţie, însă nu se aplică. Ce se poate face?

Deşi legislaţia interzice violenţa fizică asupra copilului, conform articolului 33 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, doar unu din zece părinţi nu şi-ar lovi copilul, conform studiului “De ce lovim copiii?”, realizat de Fundaţia World Vision România.

Legislaţia nu este nici cunoscută de publicul larg, nici aplicată. Deşi legea precizează clar că un „copil nu poate fi supus pedepselor fizice”, nu sunt incluse însă sancţiunile pentru nerespectarea acestui drept al copilului, acela de a fi „protejat împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz fizic sau mental” (art. 19 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, semnată de România). Deşi Codul Penal prevede că „lovirea, alte violenţe şi vătămarea corporală din culpă pot duce la punerea în aplicare a acţiunii penale din oficiu” (art 199, punctul 2), acest lucru nu s-a întâmplat în cazul copilului de nouă ani, care a decedat ca urmare a bătăilor aplicate, deşi vecinii erau la curent cu faptul că mama îşi bătea frecvent copiii.

Conform HG 49 din 2011, semnalarea situaţiilor de violenţă asupra copilului poate fi făcută „atât de copil, cât şi de orice persoană care intră în contact cu acesta în mediul familial, comunitar sau profesional”. Mai mult, legislaţia (legea 272/2004, art 89, alin 3) prevede că „angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente, au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului”.

Având în vedere tragedia petrecută în Cluj, dar şi toate celelalte mii de cazuri de violenţă de orice fel, împotriva copilului, raportate anual în România, Fundaţia World Vision România condamnă orice act de violenţă fizică asupra copilului, îndeamnă toţi părinţii să-şi crească copiii cu dragoste şi fără violenţă, și să apeleze la servicii specializate, atunci când au nevoie, și îi încurajează pe cei care sunt martori ai unor acte de violenţă să sesizeze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului sau să sune la Telefonul Copilului, imediat ce constată un act de violenţă, cât de mic, asupra unui copil.

De ce lovim copiii? Realitatea din România, în cifre

World Vision România a lansat, în decembrie 2017, raportul de cercetare „De ce lovim copiii?”, iar ce a scos la iveală această radiografie arată că trăim în continuare într-o societate în care corecţiile fizice sunt considerate o formă de educaţie.

  • 1 din 2 părinţi (51 la sută) cred că lovirea este pentru binele copilului;
  • doar 1 din 10 (9 la sută) părinţi români nu şi-ar lovi niciodată copilul;
  • 1 din 10 (10 la sută) consideră că lovirea apare din cauza copilului;
  • 8 la sută ar lovi copiii, dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle;
  • 8 la sută invocă motivaţii religioase;
  • 6 la sută lovesc copiii gratuit, fără motiv;
  • 5 la sută afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel;
  • 3 la sută se simt foarte vinovaţi după ce lovesc.

Raportul complet poate fi citit aici.

Ce face Fundaţia World Vision România?

Protecţia copiilor, în special a celor mai vulnerabili dintre ei, este preocuparea constantă a World Vision România. Fundaţia este implicată în prevenirea violenţei împotriva copilului, prin programe şi campanii de conştientizare la nivelul comunităţii.

  • Şcoala Părinţilor” este un program derulat în comunităţile rurale partenere, prin care părinţii sunt susţinuţi să depăşească anumite situaţii dificile, pe care le întâmpină în creşterea şi educarea copiilor. Programul de educaţie parentală include cele trei componente esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului: sănătatea, educaţia, protecţia şi participarea copilului. În 2018 şi 2019, au participat – exclusiv la modulul de protecţie a copilului – 630 de părinţi, iar la sesiunile de informare privind drepturile copilului au participat, anul trecut, 7.649 de persoane, dintre care 6.977 de copii şi 672 adulţi.
  • În 2016, World Vision România a înfiinţat Centrele Comunitare de Resurse pentru Prevenirea Abuzului, Neglijării, Exploatării Copilului, prin care copiii din comunităţile în care activează sunt monitorizaţi constant, inclusiv prin vizite la domiciliu. Când se constată cazuri de abuz, neglijare şi exploatare, este anunţată Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Centrele comunitare funcţionează în Cluj, Dolj, Ialomiţa, Vâlcea şi Vaslui, iar în 2018 şi 2019 au fost monitorizate circa 200 de cazuri.
  • În toate programele de educaţie şi protecţie a copiilor, fundația îi învaţă pe cei mici care le sunt drepturile, îi încurajează să şi le apere cu orice preţ şi să-şi exprime fără frică opinia, în orice situaţie.

Despre World Vision România

Desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, pentru bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, pentru depăşirea sărăciei şi nedreptăţii. Face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări. În 28 de ani de prezenţă în România, a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din opt judeţe.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.