Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului companiei, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul.
„Ca urmare a informaţiilor publicate în presă, referitor la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica, Marius-Dănuţ Caraşol, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări: în vederea clarificării acestei situaţii, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuţ Caraşol toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica Bucureşti, pentru validarea autenticităţii acestora”, precizează reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, în măsura în care autorităţile abilitate să autentifice documentele de studii ale lui Caraşol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile legale şi statutare. „Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate şi responsabilitate aceasta problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel naţional şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti”.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Surse din cadrul Transelectrica au declarat pentru Agerpres că mâine va avea loc o şedinţă a Consiliului de Supraveghere al companiei. „Se va discuta pe marginea acestui subiect”, au precizat sursele citate. Mai multe publicaţii au relatat că Marius Caraşol şi-ar fi falsificat CV-ul. El susţine că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti. Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost studentul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.
CV-ul prezentat de Marius Caraşol poate fi găsit aici.