România, din nou în cărți pentru a găzdui fabrica Volkswagen de 1,3 miliarde de euro

de A M

Europarlamentarul Gheorghe Falcă susține că Aradul este luat în calcul de Volkswagen pentru deschiderea unei fabrici Škoda, după ce grupul german a amânat decizia de a lansa investiția în Turcia.

Fostul primar al Aradului a declarat pentru G4Media.ro că, la începutul anului, a participat, în calitate de primar al Aradului, la negocierile oficiale cu compania de consultanță a Volkswagen care a evaluat ofertele din mai multe țări pentru construirea unei fabrici. Falcă spune că reprezentanții Volkswagen au ales Arad ca posibilă destinație.

„Am condus negocierile de etapa nivelului meu, am avut asistență guvernamentală, iar locația Arad după a fost acceptată după aceasta negociere. Apoi, guvernul României a înaintat oferta integrală care conține răspunsuri la patru probleme importante ridicate de companie. Primăria a pus la dispoziție o suprafață de 1.100 de hectare, din care 400 de hectare pentru uzina Volkswagen, iar restul – pentru companiile de componente”, a declarat Gheorghe Falcă.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestuia, Aradul este văzut de industria automotive din Europa drept una din cele mai viabile destinații pentru investiții. Este conectat la tren de mare viteză, la autostrăzi și la transport aerian, iar pe o rază de 150 km se găsesc cele mai mari companii de componente auto, ceea ce face ca prețul de producție să fie extrem de competitiv.

Luna aceasta, în Jurnalul Oficial al Registrului Comerţului de la Ankara, a fost publicat un anunţ conform căruia Volkswagen a înfiinţat o subsidiară în provincia Manisa. Volkswagen Turkey Automotive Industry and Trade Inc ar urma să se concentreze pe designul, producerea şi asamblarea de automobile şi camioane.

Decizia finală privind construirea fabricii în Turcia a fost amânată, însă, zilele trecute, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi al temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW.

Noua uzină Volkswagen ar urma să coste circa 1,3 miliarde euro şi va putea produce peste 300.000 de unităţi pe an, printre care modelele VW Passat şi Škoda Superb, ce vor fi exportate spre Europa de Est. Uzina ar urma să aibă aproape 4.000 de angajaţi.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.