Amber recrutează încă 100 de oameni pasionați de gaming, după cel mai bun an din istoria sa

de A M

Compania dezvoltatoare de jocuri, cu capital 100 la sută românesc, a raportat pentru 2019 cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa: 57,85 milioane de lei. Marja de profit a fost de 12 la sută.

Motorul principal căruia i se datorează creșterea a fost focalizarea pe serviciile de full game development. Veniturile pe acest segment au crescut cu 300 la sută, față de anul precedent. Această creștere este așteptată să continue puternic și în acest an.

„Dezvoltarea unei rețele internaționale de studiouri specializate pe diverse competențe și focus-ul pe full development s-au dovedit a fi direcții strategice profitabile pentru Amber. În ultimul an, am deschis două noi sedii, în Botoșani și în Guadalajara, Mexic, și am integrat în Amber un studio independent local, Scorpius Games. Expansiunea agenției va continua, în ritm accelerat, în perioada următoare”, declară Mihai Pohonțu, CEO al Amber.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

În ultimul an și jumătate, Amber s-a concentrat pe creșterea expertizei de dezvoltare pe noi platforme. Această direcție s-a concretizat, în primăvara acestui an, prin fuziunea cu echipa Scorpius. Echipa lucrează acum la finalizarea jocului PositronX, un shooter First Person care poate fi rejucat la infinit, ce oferă jucătorilor un gameplay rapid și posibilitatea de a aborda fiecare nivel într-un mod creativ. Jocul este disponibil pe Steam prin Early Access, iar lansarea oficială va avea loc în toamnă. În paralel, echipa a început dezvoltarea unui concept original pentru PC și console și testează câteva prototipuri de jocuri pentru mobile.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În studioul din Botoșani, dedicat proiectelor de Quality Assurance, activează peste 30 de angajați. Amber dorește ca până la finalul anului să atragă noi oameni pasionați de gaming din zona Moldovei. Deschiderea studioului din Guadalajara a adus proiecte și clienți de pe piețe neaccesate până în 2020, iar cei peste 50 de profesioniști lucrează cu echipele din București la două jocuri mobile de tip casual, cu responsabilități în crearea de elemente grafice, dar și pe programare și testare.

Odată cu creșterea business-ului în zona de full game development, s-a mărit și aria de competențe pe care Amber le caută pe piețele pe care este prezentă. Pentru studioul din București, compania a deschis poziții pentru Console Game Testers, Art Diretors, PC/Console Game Producers, PC/Console Programmers sau Game Economy Designers. Studioul din Botoșani caută Junior Game Testers, iar în cel din Mexic are nevoie de talent în zona de artă 2D, animație 3D și producție.

În Amber lucrează peste 500 de specialiști, iar compania se așteaptă să depășească 600 până la finalul anului. „Din martie, întreaga echipă își desfășoară activitatea de acasă, în sistem remote work. Abilitatea de a livra rezultate excepționale către partenerii noștri, în aceste condiții, a făcut ca toate liniile noastre de business – Full Game Development, Live Operations, Custom Development (Engineering, Art, Design), Development Support (Quality Assurance, Customer Support) – să continue să crească în această perioadă”, spune Mihai Pohonțu.

DESPRE AMBER

Înființată în 2013 în București, este o agenție creativă structurată ca o rețea de studiouri cu specializări diferite. Oferă o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video, ce include livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport.

Printre cele mai cunoscute companii de gaming cu care Amber a lucrat sau lucrează se numără Disney, Paradox Interactive, Rovio, NBC Universal, Kixeye, Glu, Kabam și That Game Company. A dezvoltat jocuri precum Rumble Heroes, Link Twin și Cinderella Free Fall și a contribuit la dezvoltarea unor titluri de succes, precum Sky: Children of Light sau Gorogoa. În 2018, a fost clasificată drept compania de software cu cea mai rapidă creștere din România, conform clasamentului Inc. 5000 Europe și #463 dintre companiile europene. Amber are sediul central în București și birouri în Botoșani, San Francisco, Los Angeles și Guadalajara.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.