97 la sută dintre companiile participante la târgul de joburi Angajatori de TOP Business susțin că vor menține un mod de lucru hibrid și în viitor, iar procesul de recrutare a fost adaptat noilor condiții de pe piața muncii..
Flexibilitatea la locul de muncă devine și pe piața muncii din România un criteriu esențial în accesarea oportunităților de carieră. Însă ultimii doi ani nu au schimbat doar procesul de onboarding și parcursul angajatului în companie, ci întregul proces de recrutare. Târgurile online de joburi au devenit o soluție versatilă și eficientă, care accelerează întregul proces, iar acest lucru este demonstrat de cei peste 100.000 de participanți ale primelor două săptămâni ale Angajatori de TOP Business, ediția martie-aprilie 2022.
„Dinamica accelerată de pe piața muncii și concurența tot mai mare este reflectată de numărul remarcabil de oportunități de carieră disponibile și de diversitatea lor. Această ediție marchează cea mai mare participare de până acum, din punct de vedere al joburilor disponibile, al vizitatorilor și al discuțiilor directe candidați-angajatori. 2022 poate fi declarat cu ușurință anul regimului de lucru hibrid. Din analiza realizată cu ajutorul companiilor care participă la Angajatori de TOP reiese că 97 la sută dintre ele preferă un regim de lucru flexibil. Procesul de recrutare nu face excepție și oferă posibilitatea candidaților să viziteze standurile angajatorilor și să interacționeze cu ei din confortul propriei case sau de oriunde din lume”, spune Dragoș Gheban, Managing Partner, Catalyst.
Discuții directe cu angajatori de top
Angajatori de TOP oferă și oportunitatea de a discuta live cu reprezentanți ai companiilor prezente la eveniment. Pe 7 aprilie, vizitatorii târgului de joburi pot interacționa live cu angajatorii la cele 38 de sesiuni live programate. Cei interesați vor afla detalii despre cultura organizațională a companiilor, oportunitățile de dezvoltare personală și profesională și facilitățile suplimentare oferite de angajatori.
„Michelin angajează pentru o carieră, nu pentru un post. Dezvoltarea angajaților este o preocupare continuă pentru noi. Promisiunea noastră este un traseu profesional adaptat talentelor fiecăruia. Încurajăm angajații să-și înceapă cariera într-un departament, ca apoi să poată avansa în funcție de abilitățile lor, iar acest aspect se regăsește în stabilitatea mare a angajaților noștri, comparativ cu piața. Suntem orientati în special spre a găsi specialiști în zonele industriale, respectiv în Sălaj și Prahova, dar în acest moment avem poziții deschise în diverse departamente, de la Inginer Calitate sau Team Leader Producție până la Cost Analyst și specialiști Services and Solutions”, declară Agata Trzcianowska, director Personal Michelin Europa Centrală.
Programul sesiunilor este disponibil aici, iar platforma oferă acces direct din pagina de prezentare către chat live și către oferta de joburi a angajatorului respectiv.
Sesiuni gratuite de career coaching
O altă particularitate ce se evidențiază tot mai mult în ultimii ani și continuă pe acest trend ascendent este consilierea în carieră. Candidații pot avea acces la profesioniști din departamentele HR pentru a primi sfaturi legate de pregătirea pentru interviu, realizarea unui CV eficient, dar și ce întrebări ar trebui să pună pentru a decide dacă jobul pe care îl doresc este cel potrivit.
„Am decis să dedicăm o întreagă zi acestor sesiuni de career coaching, pentru a oferi o experiență completă celor care ne trec pragul. Consilierea în carieră poate face diferența între a obține sau nu un loc de muncă, dar și între a avea, pur și simplu, un job, și a-ți crea un drum în carieră. Dincolo de o prezentare mai eficientă la un interviu de angajare, invitații noștri pot împărtăși din experiența și expertiza ce au contribuit la construirea carierei de succes în companiile pe care le reprezintă”, arată Dragoș Gheban.
Cele opt sesiuni de Career Coaching vor avea loc live, pe 7 aprilie, și pot fi accesate direct de pe platforma Angajatori de TOP, conform programului disponibil aici. Între 4 și 11 aprilie, vor avea loc și alte sesiuni online de dezvoltare personală și profesională, în urma cărora participanții vor putea să-și identifice și să-și dezvolte abilitățile ce îi recomandă pentru cariera dorită. În plus, vor primi acces la cele mai noi oportunități de carieră – programe de internship și joburi entry level -, și la resurse informaționale ce completează experiența participării la târgul de joburi.
Companiile participante la Angajatori de TOP Business 2022 sunt Accenture, Allianz Services, Alstom, BCR, Bosch Service Solutions, British American Tobacco, Computer Generated Solutions, Concentrix, Continental, Dell Technologies, Deutsche Telekom Services Europe (DTSE) Romania, Dover Business Services, E.ON, Enel, Engie, Evalueserve, Genpact, Hella, JTI, Metropolitan Life, Michelin, Nestlé, Penny, PepsiCo, Raiffeisen Bank, Regina Maria, Renault Group, Schlumberger, Schneider Electric, Société Générale Global Solution Service, SoftOne, Sustainalytics – a Morningstar company, Tech Mahindra, Teleperformance, TELUS International, Toyota, UniCredit Services, Unilever, Veeam Software și Vodafone.
Partenerul educațional al evenimentului este ViatadeStudent.ro.
