Locația de producție a companiei globale Schaeffler și unul dintre cei mai mari angajatori din zona Brașov adaugă o nouă inițiativă la programele sale de formare dedicate în special absolvenților aflați la început de carieră: Corporate Trainee, dedicat specialiștilor din diverse domenii, și Trainee DECAR, dedicat specialiștilor în domeniul ingineriei industriale.
Prin programul Management Trainee, Schaeffler România le oferă tinerilor absolvenți talentați oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de leadership într-un mediu profesional stimulant.
Programul le va permite candidaților selectați să lucreze alături de membri ai conducerii de vârf ai companiei. Durează 13 luni și se adresează, în principal, absolvenților de studii universitare din producție, inginerie și automatizare, preferabil cu o experiență de doi ani în domeniu. Absolvenții programului vor avea oportunitatea de a ocupa poziții de management la Schaeffler România și vor avea responsabilitatea de a conduce echipe și/sau procese.
- Flavia Bucerzan, Country Manager – Employer Branding Communications, despre Employee Advocacy la Bosch România: de la vocea angajaților la vizibilitatea expertizei
- Burse@E.ON: 1.500 de lei pe lună până la finalizarea studiilor, practică, mentorat și oportunități de dezvoltare profesională, pentru studentele la universitățile tehnice
- Electromontaj își extinde echipa printr-o campanie amplă de recrutare
Candidații interesați sunt invitați să specifice în formularul de înscriere opțiunile de carieră preferate, dintre care pot alege Managementul producției, EHS (Mediu, Sănătate și Securitate în muncă), Calitate, Planificare & Logistică, Inginerie Industrială, Financiar, Resurse Umane, Mentenanță, Aprovizionare, Cercetare & Dezvoltare și Îmbunătățire Continuă. Formularul trebuie să includă un CV și o scrisoare de intenție în limba engleză, în care candidați să-și motiveze opțiunea de carieră preferată. Candidaturile trebuie trimise până în 7 iulie, la adresa de e-mail: isb-hr-recruiting@schaeffler.com. Detalii suplimentare despre profilul candidatului și principalele responsabilități pe perioada programului pot fi găsite aici.
DESPRE GRUPUL SCHAEFFLER – WE PIONEER MOTION
Furnizor global de top în sectoarele auto și de industrie, produce componente și sisteme de înaltă precizie pentru aplicații ale sistemului de propulsie și șasiu, precum și soluții de rulare și rulmenți, pentru un număr mare de aplicații industriale. Cu circa 84.000 de angajați, este una dintre cele mai mari companii de familie din lume. Cu peste 1.250 de cereri de brevet în 2022, este a patra cea mai inovatoare companie din Germania, conform DPMA (Oficiul German de Brevete și Mărci).
