vineri, iulie 17, 2026

Alina Gamauf, ex-director HR la Unicredit, va conduce departamentul de Resurse Umane al Carrefour România

de A M

Carrefour România a numit-o în funcția de director de Resurse Umane pe Alina Gamauf, un specialist cu 13 ani de experiență internațională în resurse umane și finanțe. Odată cu preluarea noului rol, Alina Gamauf va fi și membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

Alina Gamauf se alătură Carrefour de luna aceasta și aduce echipei din România o importantă expertiză acumulată în cei 13 ani în care a activat în țară, în Italia, Austria și Germania. În grupul financiar din care a făcut parte, a fost responsabilă de planificarea și coordonarea echipelor de Resurse Umane, de la HR Business Partner, la Director de Resurse Umane. Atenția ei a fost atribuită construirii unor echipe puternice și a promovării unor valori care să consolideze poziția departamentului de Resurse Umane în strategia de creștere a business-ului.

„Mă bucur să mă alătur echipei Carrefour, pentru a continua transformarea digitală și adaptarea accelerată în noul context. Tot ce voi construi alături de echipă va avea ca scop întărirea poziției noastre de partener de încredere pentru colegii și clienții noștri, pentru a merge mai departe împreună. O componentă importantă din strategia de HR o vor reprezenta programele de dezvoltare și creștere dedicate oamenilor, pentru a continua să susținem eficient planul de transformare al Grupului, să revoluționăm modul de lucru actual și să fim cât mai bine pregătiți pentru viitor”, declară Alina Gamauf.

Carrefour este unul dintre cei mai mari angajatori privați din țară, cu cei 18.000 de angajați. Compania implementează proiecte de învățare și dezvoltare la nivel național, dedicate angajaților, pentru a-i susține în evoluția profesională și personală, pentru a le facilita accesul la noi resurse de dezvoltare și creștere.

Carrefour România oferă clienților săi posibilitatea de a face cumpărături direct, în cele peste 360 de magazine din țară, pe carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store și cu o rețea prezentă în 36 de orașe.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.