Amazon România și Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UPB) au inaugurat un nou laborator de predare și cercetare dedicat studenților de licență, master și studenților doctoranzi care lucrează în domeniul sistemelor distribuite și aplicațiilor acestora, dar și al securității cibernetice. Laboratorul este primul proiect care se deschide într-un program Amazon mai amplu de investiții în infrastructura academică din România.
Noul spațiu le oferă cercetătorilor doctoranzi un mediu modern în care să desfășoare activități avansate în domeniul sistemelor distribuite, un domeniu aflat în centrul tehnologiei care alimentează servicii folosite de sute de milioane de oameni din întreaga lume.
Prin dotarea noii generații de cercetători cu infrastructură de ultimă generație, Amazon și facultatea își propun să consolideze ecosistemul de cercetare din România și să stimuleze cercetarea de vârf care generează idei și soluții noi.
Dincolo de infrastructură, Amazon investește direct în dezvoltarea studenților. În fiecare an, oferă stagii de tip internship plătite, ce le oferă studenților experiență practică alături de inginerii Amazon. Anul acesta, a primit 36 de stagiari în birourile sale din Iași și București. Un număr semnificativ de absolvenți ai Facultății de Automatică și Calculatoare lucrează acum în echipele Amazon.
Amazon și AWS Romania derulează și o serie de programe educaționale pe care studenții le pot accesa gratuit. Prin European Cloud and AI Skills Hub for students, sute de studenți de la Politehnica București și alte sute de studenți de la alte universități din țară au obținut acces la training și la certificări în cloud și AI. Benefiicile pot fi accesate în continuare de orice student din România prin Builder Center Student Rewards.
AWS Academy le oferă instituțiilor de învățământ superior o programă de Cloud gata de predat, concepută pentru a pregăti studenții pentru certificări recunoscute în industrie și pentru cariere în tehnologia cloud. În plus, studenții de la toate facultățile UPB pot accesa gratuit programul Kiro Students doar pe baza adresei de email instituționale.
Noul spațiu le oferă cercetătorilor doctoranzi un mediu modern în care să desfășoare activități avansate în domeniul sistemelor distribuite.
Ciprian Hodorogea, Director Software Development @ Amazon România: „La Amazon, Learn and Be Curious este unul dintre principiile care ne ghidează – convingerea că nu încetăm niciodată să învățăm și să explorăm. Acest laborator le oferă studenților și doctoranzilor exact acest spațiu: un loc modern, în care pot cerceta sistemele distribuite care alimentează tehnologia de astăzi și pot pune întrebările ce duc la ideile de mâine”.
Mihnea Costoiu, rector @ UPB: „Investiția pe care o fac companiile în educație și cercetare este una de lungă durată și asigură un mediu sănătos și propice formării specialiștilor care vor lua cele mai potrivite decizii în dezvoltarea tehnologiilor și a societății noastre. Aceste parteneriate arată interesul mediului privat de a fi alături de sistemul educațional din România și oferă siguranța unei traiectorii stabile în cariera profesională”.
Laboratorul de la Facultatea de Automatică și Calculatoare este prima inaugurare dintr-un angajament mai amplu al Amazon față de infrastructura academică din România. Sunt deja în lucru sau finalizate proiecte similare care acoperă diferite niveluri de educație și principalele centre universitare unde compania este prezentă ca angajator.
DESPRE AMAZON ÎN ROMÂNIA
Amazon Development Center Romania (ADCR) este un centru de Business, Tehnologie și Operațiuni, prezent în București, Timișoara și Iași. Primul hub a fost lansat în 2005, la Iași, și a devenit primul centru de cercetare și dezvoltare dedicat al Amazon din Europa de Est. Amazon s-a extins la București, în 2017, și la Timișoara, în 2021.



