După un an financiar 2019 excelent, constructorul de mașini sport păstrează tradiția de a-și împărți o parte din profit cu angajații săi.
Grila de prime pentru 2019 a fost stabilită de conducerea executivă și reprezentanții angajaților la începutul anului, cu mult înainte de izbucnirea crizei cauzate de coronavirus. Este formată din două componente: câte 9.000 de euro vor fi plătiți pentru implicarea angajaților de la Porsche în exercițiul financiar 2019. Încă 700 de euro vor ajunge, sub formă de contribuție specială, în fondul de pensii Porsche VarioRente sau în planul individual de pensii.
În această perioadă, angajații sunt încurajați să facă susțină voluntar o serie de organizații caritabile, iar board-ul executiv al Porsche AG face primul pas în acest sens și donează, în total, o jumătate de milion de euro. Această contribuție se adaugă programului prin care Porsche a donat deja peste cinci milioane de euro pentru spitale și organizații caritabile.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Compania germană a definit șase domenii de acțiune pentru această perioadă: contribuția pentru donațiile către băncile de alimente din apropierea locațiilor Porsche a fost dublată la 200.000 de euro, Porsche pune umărul și la achiziționarea de echipamente medicale de urgență și sprijină echipele de criză din Baden-Württemberg și Saxonia, cu manageri de proiect și specialiști IT, în vreme ce o parte dintre angajați sunt implicați în activități voluntare, în colaborare cu organizații caritabile.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
După ce a oprit producția, la jumătatea lunii martie, Porsche se pregătește pentru o repornire ordonată. Potrivit CEO-ului Porsche AG, Oliver Blume, primul pas este refacerea rețelei de furnizori, și ea afectată puternic de criză.