Fondatorul lanțului de restaurante Spartan, cea mai mare rețea de restaurante cu specific grecesc din România, cu 56 locații, își mută afacerile din domeniul HoReCa, din cauza faptului că Guvernul a întârziat deschiderea restaurantelor.
Omul de afaceri sucevean va investi în imobiliare și în industria dezinfectanților, domenii pe care le consideră mai puțin vulnerabile, în comparație cu domeniul HoReCa. El va construi 400 de case, în Suceava, Iași și Cluj. Imobilele vor avea 119, 160, 210 și 290 mp, și vor porni de la prețul de 84.500 de euro. Banii provin din surse proprii și finanțări bancare.
Terenurile pentru ridicarea viitoarelor construcții au fost cumpărate deja în cele trei județe. Construcțiile inițiale vor fi de tip vilă, case cu parter și etaj, și vor fi sub antrepriza Mandachi Industry, companie cu o cifră de afaceri de 30,4 milioane de lei în 2019. Ansamblurile rezidențiale vor face parte dintr-o franciză imobiliară, Holywood Villas, ce va fi lansată luna aceasta. “România este plină de case fără nici o logică arhitecturală. Eu nu aș cumpăra nici o casă scoasă la vânzare în Suceava, de pildă. De aceea m-am gândit să aduc o notă de normalizare în procesul de urbanizare”, spune Ștefan Mandachi.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
El își justifică noile investiții prin măsurile incoerente ale guvernului cu privire la industria Horeca. “Întrucât nu mai cred în măsurile teatrale pentru <salvarea> industriei horeca, am decis să mă reorientez. Nu de-acum, ci de vreo patru luni, de când i-am mirosit pe guvernanți că sunt de pe altă planetă și mă paște colapsul dacă stau în baza statului. Am semnat un parteneriat cu o bancă importantă, alături de care vom investi masiv în următorii doi ani”.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Ștefan Mandachi susține că nu a aplicat pentru nici un ajutor guvernamental, în această perioadă. “Mă descurc și singur. Câtă vreme ne lasă-n pace, e suficient. Oricum, pentru firmele mari nu există nici un proiect, nici un sprijin – doar pentru companii mici și mijlocii. Compania mea, cu capital 100 la sută românesc, a fost exclusă de pe listă. Până când se gândesc ei să scoată programe, noi suntem deja terminați”.
Ștefan Mandachi este nemulțumit de lipsa de răspundere a autorităților când se întârzie luarea deciziilor corecte. “Au trecut două săptămâni de la redeschiderea restaurantelor. Nu a crescut deloc numărul de cazuri coronavirus în România. În toată Europa, restaurantele erau deja deschise de trei luni. De ce la noi s-a întârziat atât? Fiecare zi pierdută a însemnat zeci de milioane de euro pierdute de antreprenorii din domeniu, iar pentru mine zeci de mii de euro zilnic. Cine răspunde acum că nu s-a luat decizia redeschiderii la timp și s-a întârziat aberant de mult? De ce să plătesc eu pentru bâlbâielile unor incompetenți? Cine se face răspunzător pentru întârzierea luării acestei măsuri atât de simple? Eu nu mai vreau să fac parte dintr-o industrie discriminată. Pentru unii antreprenori mici, a fost prea târziu. Două luni de întârziere față de Europa au însemnat sute de milioane de euro minus pentru industrie. Cine răspunde? Asta-i România, țara unde nimeni nu-și asumă răspunderea”, acuză Mandachi.
În ceea ce privește investiția în domeniul imobiliar, Ștefan Mandachi susține că deocamdată nu are în plan să construiască blocuri, întrucât se cere PUZ, care instigă la corupție. “Deocamdată vom începe construcția de vile, dar vom ridica și construcții înalte. Legislația e aberantă, făcută să incite la corupție. De pildă, dacă ai o parcelă de 1.000 mp și vrei să o dezmembrezi în trei parcele mai mici, ca să le lași moștenire nepoților, ești obligat să faci PUZ, apoi primăria te pune să iei acorduri notariale scrise de la fiecare vecin. Acum vreau să construiesc o clădire cu două etaje și am ajuns la mâna primăriei. Cere PUZ. De patru luni am pregătit un milion de euro pentru investiție, dar primăria mă trimite cu căciula-n mână la vecini, nu-și asumă nimic”.
Cealaltă nouă afacere lansată pe piață de Mandachi este o companie care va fabrica produse de protecție împotriva Covid-19. A investit 300.000 de euro în producția de spirt, săpun, dezinfectanți și gel antibacterian, care vor fi comercializate, din 1 octombrie, sub brandul Țepeș. Compania francizoare, Țepeș Industry, care aparține tot omului de afaceri sucevean, a lansat franciza Țepeș, un brand nou pe piața serviciilor de tip DDD. “Am pus un pariu. Dacă într-un an nu ajung franciza nr. 1, cu franciza Țepeș, pe piața serviciilor de dezinfecție, merg pe jos de la Suceava la Iași”.
Noile francize, Holywood Villas și Țepeș, fac parte din grupul Strong MND Corporation, care a avut o cifră de afaceri de peste 36 milioane de euro, împreună cu companiile de grup ale francizaților Spartan, și care deține și brandurile Mandachi Hotel & Spa, Hercule, BumBumBox și Magnificus Plaza.