Ceremonie specială: absolvenţii UMF Iaşi vor depune Jurământul lui Hipocrate, pe parcursul a patru zile

de A M

După un an plin de incertitudini, cei 1.669 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi – Promoţia 2020 vor putea rosti Jurământul lui Hipocrate, într-o ceremonie specială.

Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a patru zile, pe Esplanada UMF Iaşi: pe 17 septembrie, pentru absolvenţii de Medicină, pe 18 septembrie, pentru cei de la Medicină Dentară şi Farmacie, pe 19 septembrie, pentru cei de la Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi Bioinginerie, iar pe 20 septembrie pentru absolvenţii de Medicină şi Medicină Dentară de la liniile de predare în engleză şi franceză. Întreaga ceremonie va fi transmisă live.

„Ştiu că nu v-a fost uşor, ştiu că v-a lipsit tradiţionala ceremonie de absolvire, unul dintre cele mai importante şi emoţionante momente din viaţă, pentru voi şi pentru părinţii voştri. Din cauza pandemiei, nu am putut să marcăm absolvirea studiilor de licenţă în luna iunie, dar nu cred că ar fi corect să fiţi lipsiţi complet de bucuria unei zile de care o să vă aduceţi aminte toată viaţa. Ziua absolvirii, ziua în care veţi depune Jurământul lui Hipocrate, ziua când veţi putea spune, cu mândrie, că sunteţi absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, Promoţia 2020”, le-a transmis absolvenţilor prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

În fiecare zi, accesul absolvenţilor se va face de la ora 9, prin patru porţi, unde se va face triajul epidemiologic şi vor primi măşti. Toţi absolvenţii vor intra în zona de festivităţi până la ora 10 şi nu vor ieşi din areal până la final. Sunt organizate panouri foto, iar absolvenţii vor putea face fotografii după ceremonie.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Pe lângă cei 1.211 absolvenți din România, UMF Iași a avut studenți și din Franţa (122), Israel (84), Tunisia (54), Maroc (53), Grecia (42), Republica Moldova (15), Marea Britanie (opt), Germania, Suedia (câte șapte), Italia, Ucraina (câte șase), Finlanda (câte cinci), Iordania, Irlanda, Liban, Nigeria, Palestina (câte patru), China, Elveţia, Polonia (câte trei), Albania, Belgia, Siria (câte doi), Afganistan, Algeria, Arabia Saudită, Brazilia, Canada, Congo, Ghana, India, Iran, Malaezia, Maldive, Pakistan, Portugalia, Spania, Swaziland și Zimbabwe (câte unu).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.