Aproape o treime dintre patronii IMM-urilor din România se simt „sclavii” propriei companii

de A M

Unu din trei proprietari de IMM-uri din România participă doar la deciziile strategice ale companiei și 43 la sută oferă departamentelor libertatea de a lua decizii ca să-și atingă obiectivele, potrivit unui sondaj realizat în România și Ungaria. Doar 31 la sută dintre managerii de IMM-uri din Ungaria acordă o astfel de autonomie subordonaților lor.

Cercetarea IMM a fost realizată de MiniCRM, unul dintre principalii furnizori regionali de soluții software de gestionare a relațiilor cu clienții (CRM) pentru IMM-uri, fondat în Ungaria și prezent în România din 2015.

Proporția antreprenorilor care au o viziune personală asupra propriului rol în companie este similară în cele două țări (86 la sută în România, 87 la sută în Ungaria), dar există o diferență în ceea ce privește viziunea pentru companie. 74 la sută dintre proprietarii de IMM-uri din România știu cum văd evoluția firmei, în timp ce vecinii au claritate asupra viziunii în pondere de 68 la sută. În România, prioritățile pentru realizarea viziunii antreprenorilor sunt adoptarea soluțiilor de automatizare a proceselor (57 la sută), extinderea pe piață (57 la sută) și dezvoltarea organizațională și extinderea managementului (54 la sută).

Toate acestea arată o abordare matură și profesionistă, potrivit lui Csaba Rácz, CEO MiniCRM, mai ales din perspectiva faptului că jumătate dintre respondenți (51 la sută) au mai mult de un deceniu și jumătate de experiență în afaceri, iar 40 la sută au trecut prin crize economice majore în trecutul recent: criza financiară începută în 2008 și perioada pandemică și post-pandemică din 2022-2023.

Există o diferență considerabilă între proprietarii de IMM-uri din cele două țări în ceea ce privește percepția „sunt sclavul companiei mele”. În timp ce zece la sută dintre patronii din Ungaria sunt complet de acord și 35 la sută tind să fie de acord, în România proporțiile sunt de șase, respectiv, 26 la sută. Acest fapt sugerează că antreprenorii din România au un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată decât cei din Ungaria. În ceea ce privește implicarea în companie, nu există o diferență majoră: peste 67 la sută dintre micii antreprenori din România joacă un rol important în viața companiei lor. În Ungaria, 71 la sută consideră că fără ei compania nu ar putea funcționa eficient.

88 la sută dintre participanții la studiu din România nu și-au evaluat încă firma. Potrivit lui Csaba Rácz, asta indică faptul că antreprenorii nu intenționează să vândă compania și nici să aducă un partener ca investitor. Rácz consideră că aceasta este o dovadă a faptului că proprietarii IMM-urilor din România rămân fideli modelului lor de afaceri și au încredere în propria filosofie corporativă și structură organizațională.

DESPRE MINICRM

Oferă soluții CRM – Customer Relationship Management ca SaaS pentru IMM-uri. Cu 14 ani de experiență, este liderul pieței CRM în Ungaria, cu 2.000 de clienți și 500 de clienți în România. Oferă funcționalități esențiale pentru toate companiile, precum gestionarea eficientă a sarcinilor, gestionarea fără întreruperi a bazei de date a clienților, automatizarea proceselor și raportarea pentru luarea deciziilor, printr-o platformă cloud cu instrumente pentru procese de vânzări, campanii de marketing, helpdesk, gestionarea proiectelor, comenzi și facturi, raportare și analiză. Sistemul multilingv, inclusiv în limba română, a fost dezvoltat permanent ca să răspundă mai bine nevoilor IMM-urilor.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.