AAFBR – Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România a ales un nou Consiliu Director pentru un mandat de doi ani, până la sfârșitul anului 2026.
Prin votul membrilor asociației, președinte al AAFBR a fost desemnat Flavius Jakubowicz (foto). El a preluat conducerea de la Daniela Ropotă, care a deținut poziția de președinte în ultimii patru ani. Alți șase membri au fost aleși în Consiliul Director, ca vicepreședinți: Aurel Bernat, Mihai Căruntu, Irina Chițu, Daniela Ropotă, Răzvan Rusu și Oana Stoenescu.
AAFBR reunește peste 100 de profesioniști cu diverse specializări în domeniul economico-financiar și are ca obiectiv susținerea educației financiare, a inovației și excelenței în domeniul financiar, astfel încât asociația profesională să contribuie tot mai semnificativ la dezvoltarea acestui sector în România.
- Împotriva curentului: germanii de la Schieffer investesc într-o fabrică de componente auto în România
- Genesis Property are un nou Chief Operating Officer
- Cristina Lovin și Simona Stancu, primul cuplu feminin de arbitri care reprezintă România la un campionat mondial masculin de handbal
- Flavius Valentin Jakubowicz are o experiență de peste 17 ani în consultanță și analiză de afaceri, cu expertiză în contabilitate, taxe, reorganizare de business și asistență în controale fiscale. Este membru activ al unor organizații importante, precum CCFR și CAFR, iar în ultimii ani s-a specializat în domeniul taxării tranzacțiilor din domeniul tehnologiilor emergente.
- Aurel Bernat are aproape 20 de ani de experiență în administrarea investițiilor, relația cu investitorii și relații internaționale, în special în Grupul Banca Transilvania. Prin expertiza sa academică și profesională, a contribuit la dezvoltarea sectorului financiar-bancar prin activitatea sa în diferite asociații profesionale.
- Mihai Căruntu are peste 20 de ani de experiență în domeniul pieței de capital. S-a specializat în analiza și evaluarea companiilor listate și finanțe corporative. Cariera sa a început ca jurnalist specializat și a continuat ca analist de piață de capital și, în prezent, ca analist corporate finance.
- Irina Chițu are peste 20 de ani de experiență în educația financiară și o implicare activă în promovarea cunoștințelor financiare în rândul publicului larg. Este licențiată în economie și drept, fondator în 2006 și coordonator al comparatorului financiar-bancar FinZoom.ro și autoare a cărții „Secretul Banilor. Educația financiară pe care nu o înveți la școală”.
- Daniela Ropotă, CIIA, CESGA, are peste 18 ani de activitate în analiza și evaluarea companiilor publice și private, analiza piețelor financiare și administrarea riscurilor. Este lector asociat IBR pe specialitatea Corporate Finance din 2019, a fost vicepreședinte AAFBR în 2018-2020 și președinte AAFBR în 2020-2024.
- Răzvan Alexandru Rusu, EMBA, CESGA, are peste 20 de ani de experiență în managementul portofoliilor și leadership în investiții. S-a specializat în gestionarea portofoliilor de acțiuni, investiții sustenabile și integrarea criteriilor ESG în deciziile investiționale. Pe lângă certificările profesionale, deține un Executive MBA de la Universitatea din Geneva.
- Oana Maria Stoenescu este economist cu peste 20 de ani de experiență în domeniul financiar-contabil, consultanță și management. A activat în sectoare diverse, precum banking, leasing, shipping, producție și distribuție. Cariera sa include roluri analitice și funcții strategice, precum director corporate, director vânzări și, în prezent, CEO și membru în Board.
DESPRE AAFBR
Reunește peste 100 de membri cu un nivel înalt de pregătire și experiență profesională în bănci, societăți de administrare a fondurilor de pensii, societăți de administrare a investițiilor, societăți de servicii de investiții financiare, societăți de asigurări și leasing, companii de consultanță și audit fiscal-contabil și companii multinaționale și antreprenoriale.
Este membră a Federației Europene a Analiștilor Financiari (The European Federation of Financial Analysts Societies-EFFAS), o federație cu 60 de ani de activitate cu profil financiar din Europa. Are un parteneriat și cu ACIIA (Association of Certified International Investment Analysts), o organizație cu peste 20 de ani de activitate, formată din 22 de asociații naționale.