BestJobs: Valul 4 al pandemiei nu a afectat planurile de recrutare ale angajatorilor și nici mobilitatea candidaților

Conform datelor platformei de recrutare BestJobs, în octombrie s-au observat trei tendințe importante pe piața muncii: accelerarea joburilor remote, atât în oferta companiilor, cât și în interesul candidaților, creșterea numărului de candidaturi pentru joburile ce necesită nivel mediu de experiență și conturarea industriilor cu activitate specifică în pandemie.

Procesul de recrutare devine și el mai flexibil, aliniat cu nevoile jucătorilor, astfel că tot mai mulți recrutori apelează la instrumente online pentru analiza, selecția și chiar intervievarea candidaților. 

Joburile remote la mare căutare în luna octombrie

Chiar dacă joburile remote au devenit o realitate constantă din vara lui 2019, schimbarea contextului epidemiologic a adus noi creșteri. Peste 110.000 de CV-uri au fost depuse pentru joburi remote în octombrie, cu 12 la sută mai multe decât în luna anterioară. Companiile s-au conformat și ele, astfel că 11 la sută dintre ofertele de joburi disponibile pe BestJobs au fost pentru posturi remote, în creștere cu opt la sută față de lunile de vară.

Cele mai multe candidaturi au fost înregistrate tocmai pentru un job remote. 2.700 de oameni și-au depus CV-ul pentru un post de Agent Customer Care eMAG (remote), la Dante International. O altă schimbare notabilă de comportament, ce confirmă această tendință, este faptul că joburile ce pot fi realizate de la distanță au înregistrat circa 3.000 de căutări după cuvântul-cheie “remote” și se situează în topul celor mai căutate cuvinte cheie.

Mobilitate crescută în rândul candidaților cu experiență de 2-5 ani

Pandemia nu a influențat nevoia de dezvoltare a candidaților, astfel că, în octombrie, s-a observat o creștere cu cinci la sută a numărului de candidaturi pentru joburile ce necesită un nivel mediu de experiență, comparativ cu luna anterioară. 45 la sută din volumul total de candidaturi din octombrie au fost pentru poziții mid-level.

Această categorie de joburi se adresează atât candidaților care vor să evolueze și să pășească în treapta superioară de experiență, cât și celor care vor să facă o schimbare în carieră, pe același nivel. Celelalte categorii au atras candidați în proporție de 40 la sută pentru entry-level, 11 la sută pentru seniori și patru la sută pentru poziții de conducere.

Cele mai dinamice industrii în contextul sanitar

Valul 4 al pandemiei evidențiază creșteri în cererea, dar și în oferta pentru anumite domenii, cu activitate specifică contextului sanitar. Numărul candidaturilor pentru posturile în medicină/ sănătate a crescut cu 30 la sută față de septembrie și au reprezentat patru la sută din totalul candidaturilor din ultima lună.

Există o cerere accelerată și în domeniile transporturi/ distribuție și logistică. Aici au fost propuse circa 1.500 de posturi noi pentru livratori mâncare, în octombrie, cu zece la sută mai multe ca în septembrie. Și interesul candidaților pentru joburi în aceste domenii s-a accentuat – 3.536 de căutări au fost realizate numai pentru astfel de posturi.

Un alt domeniu care a luat amploare este cel al vânzărilor, mai ales în contextul în care această activitate poate fi făcută cu ușurință și de la distanță. În octombrie, au fost înregistrate 210.000 de candidaturi pentru poziții în vânzări, cu 26 la sută mai multe ca în septembrie.

“Asistăm la un scenariu deja familiar, cel al muncii cu precădere de la distanță, care generează și alte trenduri. Luna octombrie, care a corespuns și manifestării de vârf a valului 4, ne-a indicat cu claritate direcția spre care se îndreaptă piața muncii, comportamente noi, dar și industrii ce cunosc o creștere accelerată, fiind favorizate în această perioadă. Estimăm că vor mai apărea schimbări pe piața muncii, pe fondul contextului sanitar, dar observăm deja lejeritatea companiilor în a se adapta la această realitate, ca urmare a experienței de la începutul pandemiei”, spune Andrei Frunză, CEO BestJobs România.

În octombrie, pe BestJobs s-au înregistrat peste un milion de candidaturi pentru joburile disponibile, în creștere cu zece la sută față de luna anterioară. În topul companiilor care au atras cele mai multe CV-uri se numără Enel (4.220 de candidaturi), Dante International (3.881) și DM Drogerie Markt (2.708). Topul companiilor cu cele mai multe posturi disponibile este condus de Emerson (peste 150 de joburi active în județul Cluj). Podiumul este completat de Pepco Retail (100) și Orion Innovation (80).

Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, aici sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 30.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare, coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști.

Articolul anterior

La vremuri noi, lideri noi: șeful care "le știe pe toate", o specie pe cale de dispariție

Articolul următor

Renault Technologie Roumanie își "școlește" peste 360 de angajați pentru o inginerie "smart"

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share