Luna aceasta, Daniela Micușan împlinește trei ani de când a preluat rolul de Country Manager la Majorel România. În acești ani, compania a trecut printr-o serie de schimbări, la nivel global și național: fuziunea dintre grupul german Bertelsmann și grupul Saham, rebranduirea companiei de la Arvato în Majorel sau adoptarea unei noi strategii globale.
Toate acestea au creat un mediu de lucru cu multe provocări pentru angajații Majorel România. „Primul an în companie a stat sub semnul învățării. Am încercat să înțeleg cât mai bine oamenii cu care lucrez, să mă adaptez la noua cultură organizațională și să am răbdare. Al doilea an a fost cel în care am putut să dezvolt noi procese, să optimizăm work-flow-ul, să punem bazele unei noi strategii locale, să investim în employer branding. Am reușit să creez o sinergie la nivel de management, ceea ce a dus la o comunicare sănătoasă între echipe și proiecte, lucru obligatoriu când vrei să crești în business. Cred cu tărie că se pot face lucruri extraordinare în industria de customer service sau în orice altă industrie, cât timp ai lângă tine o echipă pe care te poți baza”, spune Daniela Micușan.
2020 a început într-un ton pozitiv pentru Majorel. Compania a primit certificarea de Top Employer, pentru al treilea an consecutiv, a continuat să dezvolte evenimentele de la Majorel Hacks Academy și a pus pe hârtie un plan de retenție și performanță pentru angajații Majorel, bazat pe învățare & educație. „Lucrurile păreau că merg într-o direcție nemapoimenit de bună. Apoi a venit pandemia, care ne-a dat totul peste cap și ne-a învățat să facem un tur de 180 de grade și să reinventăm planul strategic gândit la început de an. Nu numai că am acționat proactiv, dar sunt mândră să pot spune că am făcut performanță în contextul acesta extrem de sensibil și greu”.
În perioada de pandemie, Majorel a câștigat un nou proiect, care a dus la crearea de 300 de locuri de muncă. „Știam că un nou proiect, mai ales în această perioadă, va însemna enorm, de aceea am făcut imposibilul posibil ca acest lucru să se întâmple în Majorel România. În două săptămâni, am reușit să trimitem toate proiectele să lucreze de acasă. Am făcut asta în timp record, fiindcă am fost motivați să venim cu soluții reale pentru siguranța angajaților. În momentul de față, ne păstrăm setup-ul de a lucra de-acasă, pentru că siguranța oamenilor care lucrează la noi este prioritatea noastră nr. 1”.
De la începutul pandemiei, Majorel a upgradat abonamentul de la Regina Maria, oferit angajaților, cu o investiție în plus de 60.000 de euro, de la standard la priority. Compania dezvoltă și o serie de programe și inițiative care să contribuie la bunăstarea angajaților – programe de yoga & fitness de acasă, concursuri pe social media, newsletter intern săptămânal – și este pe punctul de a lansa Majorel Magazine, o inițiativă ce o ajută să comunice lucrurile ce țin de business, dar și pe cele care stârnesc curiozitatea, distracția și contribuie la păstrarea unui ton prietenos și deschis în companie.
În această perioadă, Majorel România a înregistrat cel mai bun cash collection din regiune, cu 85 la sută încasări din soldurile facturilor emise, și a creat două divizii de IT pentru servicii de network și servicii de servere, ce deservesc toate țările din estul Europei și Germania, care fac parte din grupul Majorel.
„Nu puteam să ajungem la aceste rezultate fără oameni dedicați, care se implică, inovează și creează în jurul lor un mediu de lucru plăcut. Cred cu tărie că oamenii buni trebuie văzuți, apreciați și răsplătiți. În acești trei ani, am muncit să fiu un lider care inspiră. În loc să spun <muncește mai mult>, am ales puterea exemplului. În loc să aștept un mail cu o cerere de promovare, am ales să iau măsuri înainte, așa încât oamenii să simtă și să înțeleagă că sunt văzuți. Anul acesta am promovat zece angajați de pe poziții de middle management în roluri de global account managers. Am învățat să nu mai văd nici un lucru că fiind dificil, ci să-l percep ca pe o provocare. Uneori, lucrurile care te încurcă la prima vedere îți aduc cele mai mari satisfacții. Trebuie doar să înveți să le privești din unghiul potrivit”.
Eforturile și munca depusă în acești trei ani nu au rămas fără efect. Anul acesta, Daniela Micușan a fost numită membru al board-ului director și a câștigat și premiul de CEO Of The Year, la Romanian Business Services Forum & Awards.
DESPRE MAJOREL
Este unul dintre principalii furnizori de BPO din lume. Are peste 48.000 de angajați în 28 de țări, este lider de piață în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și are o prezență puternică în Asia și America. Proiectează și produce soluții personalizate pentru diferite tipuri de business-uri și acoperă o gamă largă de procese comerciale prin oferirea de servicii integrate. Acestea includ toate serviciile legate de crearea și distribuirea produselor tipărite și a suporturilor de stocare digitală, gestionarea datelor, asistență pentru clienți, servicii CRM, gestionarea lanțului de aprovizionare, distribuție digitală și servicii financiare, și servicii IT personalizate.
Majorel reunește companiile Bertelsmann și Saham, inclusiv Arvato CRM Solutions, Group Group, ECCO Outsourcing și Pioneers Outsourcing. Grupul a avut venituri anuale de 1,2 miliarde de euro și peste 500 de clienți la nivel global, în multe sectoare industriale. Persoanele care doresc să facă parte din această companie își pot trimite CV-ul aici.