Trecerea la modul de lucru remote sau în regim hibrid a avut un efect pozitiv asupra segmentului de spații flexibile de birouri din România, în ultimii doi ani, arată Romanian Flex Offices 2022, un studiu al companiei imobiliare Crosspoint Real Estate.
Văzute mai mult ca un trend de moment decât ca o alternativă convenabilă la mediile tradiționale de lucru, birourile flexibile au devenit un instrument important și au atras noi clienți, din alte industrii exceptând IT-ul, care au început să fie interesate de coworking și birouri servisate. Pe fondul conflictului dintre Rusia și Ucraina, și companii și freelanceri ucraineni au căutat să se relocheze în România, iar spațiile flexibile au fost o opțiune ideală. Ratele de ocupare ale birourilor flexibile au crescut, iar unele locații consacrate din București au înregistrat o rată de ocupare de 85-90 la sută, în 2022.
21 de noi centre de coworking și birouri servisate au fost deschise în România, în perioada post-pandemică. În plus, trei hub-uri de coworking din București, Brașov și Oradea au fost redeschise după ce, în 2020, își încetaseră activitatea. În total, 18.129 mp, dintre care peste 11.000 în București, au fost adăugați pieței de birouri flexibile în 2022.
- Gen Z schimbă loialitatea față de angajator: avansarea în carieră contează de două ori mai mult decât siguranța jobului
- AI elimină joburile de junior. România continuă să pregătească absolvenți exact pentru sarcinile deja automatizate
- Din birou, pe marele ecran: angajații Provident devin actorii propriilor povești în filmul „Trăim viața așa cum e”
Piața de spații flexibile din România și București
Bucureștiul găzduiește cele mai multe birouri flexibile din țară, dar și cele mai mari, cu o medie de 1.260 mp. Este urmat de Cluj-Napoca și Iași, unde birourile au, în medie, 879, respectiv 529 mp. Hub-urile de coworking au rămas cele mai răspândite, însă, în medie, ele ocupă suprafețe mai mici decât birourile servisate – 470 mp pentru coworking vs. 1.708 pentru un birou servisat.
“Deși tarifele practicate de operatori au rămas relativ neschimbate față de începutul lui 2020, creșterea rapidă a ratei inflației și atingerea unui nivel-record pentru ultimii ani vor afecta piața de birouri flexibile. Probabil că, în perioada următoare, proprietarii de spații flexibile vor fi nevoiți să ajusteze tarifele pentru a se alinia noilor costuri de pe piață”, precizează Ilinca Timofte, Head of Research, Crosspoint Real Estate.
Potrivit 2022 Coworking Trends Survey, realizat de DeskMag, numărul centrelor care au înregistrat profit la nivel global a scăzut considerabil. Operatorii de dimensiuni medii (cei care dețin 2-4 locații) sunt cel mai puțin afectați de schimbările negative de pe piață. În plus, Savills EME Investor Sentiment Survey Autumn 2022 arată că doar 29 la sută dintre investitori și-ar crește, în următoarele 12 luni, expunerea față de spațiile flexibile de lucru.
Deși stocul existent de birouri flexibile rămâne sub nivelul pre-pandemic, atât la nivel național, cât și în București, segmentul are o capacitate crescută de redresare, datorată creșterii cererii pentru astfel de spații. Ultimii doi ani au scos în evidență avantajele și dezavantajele pieței de birouri flexibile, care, deși poate fi o alternativă extrem de utilă la birourile tradiționale, este sensibilă la schimbări. Totuși, și în 2023, birourile flexibile rămân o afacere profitabilă pentru operatorii cu experiență. Doar în București, este așteptată deschiderea a patru noi locații de dimensiuni medii și mari, de la 1.000 la 4.000 mp.
Dacă operatorii nou-veniți explorează acum zone noi, cei cu experiență, care au rezistat în condițiile actuale de piață, se extind pe piețele regionale și, cu scopul de a încuraja colaborarea și de a crea comunități, oferă gratuit spațiile de birouri. Astfel, mediile inovative înlocuiesc biroul tradițional cu tabere de coworking în inima naturii, în timp ce companiile mari aleg coworking-ul pentru angajații sau colaboratorii care lucrează remote.
DESPRE CROSSPOINT REAL ESTATE
Fondată în 2005, oferă servicii de tranzacționare și consultanță pentru domeniul imobiliar, dar și soluții financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăți: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri și rezidențial. Este asociatul în România al Internațional Savills, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855.
