În pragul unui nou an universitar, platforma de anunțuri imobiliare Storia.ro a analizat prețurile medii de închiriere pentru una, două și trei camere și evoluția lor față de aceeași perioadă din 2021, alături de preferințele și așteptările studenților de la proprietari și locuința închiriată.
În București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Brașov și Timișoara, există o efervescență a categoriei de închirieri – oferta arată o creștere de nouă la sută a numărului de anunțuri nou listate, dar și o epuizare mai rapidă a lor. Timpul de închiriere este cu 25 la sută mai mic față de anul trecut. La nivel național, în iulie, numărul de anunțuri cu proprietăți de închiriat rămase active pe Storia.ro este cu șase la sută mai mic decât anul trecut. Ca urmare, și prețurile sunt în creștere – de la majorări moderate, în Iași (+4 la sută), la cele semnificative, în Cluj-Napoca (+20 la sută).
Oferta ca număr de anunțuri active
Anunțurile active la garsoniere, care sunt cele mai căutate de către studenți, erau în scădere cu 18 la sută în marile centre universitare și cu 11 la sută la nivel național, tocmai fiindcă se închiriază într-un timp scurt, în ciuda numărului mare de anunțuri publicate.
Cele mai mari scăderi se observă în Cluj-Napoca, unde, ca efect al dinamismului segmentului, găsim cu 34 la sută mai puține anunțuri active în iulie 2022 față de iulie 2021. Cea mai mare scădere este la garsoniere. Cu mai mult de un sfert a scăzut numărul anunțurilor din Sibiu, unde oferta este diminuată în special la apartamentele de două camere (-37 la sută) și la cele de trei camere (-36 la sută).
Conform datelor de pe Storia.ro, în cele mai importante șase orașe universitare, singurele creșteri de anul acesta, ca număr de anunțuri active cu locuințe scoase spre închiriere, s-au înregistrat la apartamentele de două camere din Timișoara (+16 la sută), Iași (+8 la sută), București (+7 la sută) și la apartamentele de trei camere din Timișoara (+13 la sută) și București (+9 la sută).
Prețurile de închiriere în centrele universitare
Cele mai accesibile locuințe sunt în Sibiu și Timișoara (de la 200-210 euro/ lună, pentru o garsonieră, la 400 euro pentru un apartament de trei camere). Cele mai mari prețuri sunt în București și Cluj (de la 290-300 euro pentru o garsonieră la 550 pentru un apartament de trei camere).
O garsonieră începe de la 200 de euro în Sibiu și ajunge la 300 în Cluj sau București. La costul închirierii unui apartament de două camere în Cluj-Napoca, poți închiria trei camere în Sibiu, Timișoara sau Iași. După Sibiu, Timișoara și Iași sunt cele mai accesibile orașe pentru închiriere. La polul opus, cele mai scumpe sunt Cluj-Napoca, București și Brașov.
Cea mai mare evoluție a prețurilor din iulie 2021 până în iulie 2022 este în Cluj, unde prețurile la garsoniere au crescut cu 20 la sută, la apartamentele de două camere cu 13 la sută, iar la trei camere cu 15 la sută. Cluj rămâne, ca și în cazul achizițiilor, cea mai scumpă piață imobiliară, deși cel mai mare oraș universitar este Bucureștiul.
Pe locul al doilea la creșterile medii ale prețurilor de închiriere apar București, Brașov – 11 la sută, și Timișoara, cu zece la sută. În Capitală, creșterile sunt relativ temperate, iar prețurile la garsoniere au stagnat în Brașov. Creșterea e dată mai degrabă de prețurile mai mari la apartamente de trei camere (+22 la sută) și două camere (+11 la sută). Iași, al treilea cel mai important centru universtar după numărul de studenți, a înregistrat cea mai moderată creștere dintre cele șase orașe universitare și rămâne cea mai ieftină piață de închirieri, cu o evoluție medie a prețurilor de doar +4 la sută.
Pe lângă cele două mari creșteri ce se detașează de media evoluțiilor prețurilor de închiriere (garsonierele din Cluj – mai scumpe cu 20 la sută decât în 2021 – și apartamentele de trei camere din Brașov – +22 la sută), analiza arată o a treia mare creștere în Timișoara, unde apartamentele de două camere costă cu 17 la sută mai mult. Totuși, prețul garsonierelor a crescut aici cel mai puțin – cu cinci la sută.
Așteptările studenților de la viitorii proprietari și bugetul lor
Un sondaj realizat de Storia.ro în rândul a peste 5.000 de studenți din țară arată că 44 la sută dintre ei sunt interesați de garsoniere de închiriat, 38 la sută de apartamente de două camere și doar opt la sută de apartamente cu trei camere. Factorii ce determină această distribuție sunt bugetul, apropierea de facultate, nevoia de intimitate, nevoia de socializare, accesul la transport în comun, confortul, utilitățile și curățenia. Studenții care încep să-și caute locuri de închiriat nu au avut opțiunea unui loc la cămin – 16 la sută, iar 81 la sută aleg această opțiune pentru mai mult confort locativ.
Ca sursă de acoperire a cheltuielilor legate de locuința închiriată sau a costurilor de cazare la cămin, 71 la sută dintre studenți sunt ajutați de părinți integral, 21 la sută au ca sursă salariul propriu și doar șase la sută bursa oferită de facultate. Aproape 41 la sută sunt dispuși să ofere până la 200 de euro lunar pentru plata chiriei, 34 la sută pot dispune de un buget între 200 și 300 de euro și doar zece la sută își permit o chirie mai mare de 300 de euro.
În privința așteptărilor pe care le au de la proprietari, cele mai importante fac referire la oferta unui preț corect, la comportamente neintruzive, receptivitatea acestora la îmbunătățirile care ar trebui aduse spațiului, dar și la încheierea contractelor de închiriere. 40 la sută consideră important și foarte important ca proprietarul să accepte plata chiriei online.
Pentru locuință, așteptările studenților sunt modeste – să fie curată, situată într-o clădire cu vecini rezonabili și perfect funcțională, dar contează și dotările cu mobilier și electrocasnice și costurile mici de întreținere. Pentru 76 la sută dintre ei, este important ca locuința să nu necesite renovări, să aibă centrală termică proprie (61 la sută) și o compartimentare eficientă (54 la sută), cu un mobilier modern și de calitate (51 la sută), dar și să aibă o bucătărie închisă (48 la sută), lumină naturală (45 la sută) și un spațiu deschis tip balcon, terasă sau grădină (34 la sută) sau un balcon închis (20 la sută).
Majoritatea studenților preferă să închirieze locuința pe o perioadă nedeterminată (45 la sută). 22 la sută preferă perioadele contractuale fixe de peste 12 luni și 19 la sută perioadele fixe de până la 12 luni.