Integratorul de soluții de comunicații și infrastructuri inteligente Datacor, cu 19 ani de activitate pe piața de soluții inovatoare de comunicații, securitate și electrice, o numește pe Enikő Edit Orban în funcția de CFO.
Din poziția de Chief Financial Officer (CFO), Edit Orban îi va raporta direct lui Bogdan Bilegan, CEO și co-fondator Datacor, va oferi expertiză financiară pentru companie și are ca obiectiv implementarea strategiei de dezvoltare şi de creştere a profitabilităţii.
În ultimii trei ani, Edit Orban a fost CFO la Taparo, unul dintre cele mai mari grupuri din industria de mobilă de pe plan local. Are peste 20 de ani de experiență în domeniul financiar și a coordonat operațiunile financiare pentru companii din România cu cifră de afaceri de peste 70 milioane euro. Pe lângă cel mai recent rol la Taparo, a ocupat, timp de cinci ani, funcția de director financiar la TeraSteel, lider local pe piața panourilor termoizolante. De asemenea, a dobândit o experiență de zece ani în diverse funcții de conducere la Teraplast Bistrița, dintre care patru ani ca CFO al celui mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor.
Numirea noului CFO marchează începerea unui nou capitol pentru Datacor, care a comunicat recent planurile pentru expansiunea internațională a soluțiilor de comunicații produse la fabrica de la Bistrița. În ianuarie, Datacor a anunțat deschiderea primului birou comercial la Berlin, pentru a accelera planurile de extindere internațională. Odată cu lansarea internațională a produselor Datacor, managementul companiei are ca obiectiv o creștere de 15 la sută a cifrei de afaceri pe 2021.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În 2020, Datacor a înregistrat venituri de 45 milioane de lei, în ușoară creștere față de 2019, care a fost un an cu performanțe istorice pentru companie. Rata profitabilității a fost similară cu cea din 2019, în contextul în care, în ultimii doi ani, Datacor a investit masiv în noua linie de producție și depozitul de la Bistrița.
Datacor este o companie 100 la sută românească, cu 19 ani de experiență pe piața de soluții de comunicații, securitate și electrice, și operează pe segmentele office, retail și industrial. Din 2002, compania a crescut continuu și a ajuns la o echipă de 81 de persoane.