Banner

Biz își consolidează echipa de management prin “promovarea” a doi parteneri asociați

Revista Biz, prima publicație de business din România, își consolidează echipa managerială, pentru a întări strategia de dezvoltare din 2023.

Compania Biz Agency, care editează Revista Biz, a cunoscut o creștere cu peste 45 la sută a cifrei de afaceri în 2022 și a ajuns la un număr-record de proiecte: 36 de evenimente de business au fost organizate în toată țara, într-un singur an. Tot în 2022, Biz Agency a lansat revista Haute Culture, proiect premium pe piața de publishing locală, care înglobează print, online și evenimente în zona luxury.

Ca să susțină creșterea accelerată, compania i-a desemnat ca parteneri asociați în Biz Agency pe Gabriel Bârligă, redactor șef Revista Biz, și Lelia Petrescu, Marketing Director. Cei doi vor face parte din echipa de management, alături de owner-ul Biz, Marta Ușurelu.

“Am reușit să creștem și să impunem internațional brandul Biz, chiar și în ultimii ani, plini de provocări, datorită unei echipe extraordinare. Biz are, probabil, cea mai statornică și puternică echipă din presa românească și nu numai. Din decembrie 2022, îi am alături de mine, ca asociați, pe cei care au contribuit decisiv pentru ca brandul Biz să fie lider pe piața de business publishing și evenimente de business din România”, spune Marta Ușurelu.

Gabriel Bârligă, redactor șef al revistei Biz din 2019 și un veteran în presa economică, este pilonul editorial al publicației. Potrivit Biz Agency, profesionalismul și pasiunea pentru jurnalism îl fac un model profesional demn de urmat.

Lelia Petrescu s-a alăturat echipei în urmă cu opt ani și este Marketing Director. Are grijă ca brandul Biz să fie mereu în atenţia pieţei şi caută parteneriatele potrivite pentru revistă, website sau evenimente. În același timp, este implicată activ în toate proiectele digitale ale revistei Biz.

Biz este prima revistă de business din România. Cu proiectul Biz World, s-a impus și la nivel internațional și a câștigat premii de talie mondială, printre care primul Red Dot Design Award obținut de România. Zilele Biz a devenit cel mai puternic festival de business românesc, iar în 2023 va sărbători 23 de ani de când modelează mediul de afaceri românesc și oferă un loc de întâlnire al profesioniștilor care fac ca afacerile să prospere în România.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share