Grupul bancar francez BNP Paribas SA analizează o posibilă vânzare a operaţiunilor sale de consumer finance din Europa Centrală şi de Est, pe măsură ce continuă să-şi eficientizeze portofoliul pentru a strânge lichidităţi, informează Bloomberg.
Potrivit surselor Bloomberg, banca franceză sondează interesul cumpărătorilor pentru subsidiarele BNP Paribas Personal Finance din România, Ungaria şi Cehia. O eventuală vânzare ar putea evalua aceste active la peste 500 de milioane de dolari. Discuţiile sunt deocamdată într-o fază preliminară şi nu a fost luată o decizie definitivă. Există posibilitatea ca, la final, BNP Paribas să opteze pentru păstrarea acestor active, notează Agerpres.
BNP Paribas Personal Finance este prezentă în 30 de ţări şi are peste 20 de milioane de clienţi. Printre serviciile oferite se numără credite, economii şi produse de asigurări. La începutul acestei luni, BNP Paribas s-a alăturat altor mari bănci europene care au promis că îşi vor creşte profiturile şi recompensele oferite acţionarilor, în pofida unei creşteri generale ale costurilor în industria financiară.
Condusă de directorul general Jean-Laurent Bonnafe, BNP Paribas a promis că va distribui acţionarilor săi 60 la sută din profit. În decembrie 2021, a vândut divizia din SUA, Bank of the West, grupului canadian Bank of Montreal (BMO) pentru circa 16,3 miliarde de dolari. Cu o prezenţă în 71 de ţări, BNP Paribas este unul dintre primele grupuri bancare din Europa. În România, are circa 970 de angajaţi.