Fundația Leaders, în parteneriat cu Lidl România și Asociația Acting Up, au dat startul Caravanei „Ora de Carieră 60”, o serie de evenimente organizate la nivel național sub umbrela programului „Ora de Carieră”, cu scopul de a susține liceenii în procesul de orientare în carieră.
Primele orașe în care a ajuns Caravana au fost Călărași, Giurgiu, Alexandria, Slatina și Craiova. La începutul lunii aprilie, aici au avut loc deja ateliere de câte 60 de minute pentru elevii din 14 licee. Aceste ateliere au atras peste 1.500 de participanți.
Programul se adresează predominant elevilor din clasele a X-a și a XI-a din liceele cu profil teoretic, tehnologic, economic și vocațional, iar participarea este gratuită. Următoarea caravană „Ora de Carieră 60” este programată între 13 și 17 mai, în Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova și Dâmbovița. În total, până în februarie 2025, caravana va număra peste 6.000 de beneficiari direcți.
- Decalajul dintre educație și cerințele de pe piața muncii devine o problemă economică importantă. Ce e de făcut?
- Japonezii de la Nidec vor să mute în România producția unei fabrici britanice cu o istorie de peste 60 de ani
- Peste 8.200 de posturi scoase la concurs de angajatorii din sectorul medical privat, în 2026
Fiecare eveniment din „Ora de Carieră 60” cuprinde o pastilă teoretică privind importanța alegerii unei cariere potrivite, o activitate dinamică de grup, demonstrații teatrale și un exercițiu de tip „Harta mea”, în care tinerii realizează o mapare a intereselor profesionale. Activitățile sunt facilitate de un expert în orientare în carieră și de doi actori din distribuția spectacolului „The Brainstorm – partea I”, pus în scenă de Asociația Acting up, în parteneriat cu Teatrul Independent Luceafărul. Spectacolul abordează teme legate de perioada adolescenței.
Ulterior, participanții la „Ora de Carieră 60” se pot înscrie în programul organizat de Fundația Leaders, din 2020, la nivel național, „Ora de Carieră 360”, care aprofundează noțiunile și direcțiile discutate în caravană.
„Ora de Carieră 360” se desfășoară timp de trei zile și le oferă liceenilor șansa să facă deja primul pas spre realizarea unui plan de carieră, spre înțelegerea menirii lor personale și profesionale, și spre dobândirea competențelor de leadership necesare în viitorul parcurs profesional. Mai multe detalii despre „Ora de Carieră 360” sunt disponibile aici.
Liceele participante în luna aprilie în Caravana „Ora de Carieră 60”:
- Călărași – Colegiul Național Barbu Știrbei, Liceul Teoretic Mihai Eminescu, Colegiul Economic;
- Giurgiu – Liceul Teoretic Tudor Vianu, Colegiul Tehnic Viceamiral Ioan Bălănescu;
- Alexandria – Colegiul Național Pedagogic Mircea Scarlat, Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza;
- Slatina – Colegiul Național Radu Greceanu, Colegiul Național Ion Minulescu, Colegiul Național Vocațional Nicolae Titulescu;
- Craiova – Colegiul Național Frații Buzești, Colegiul Național Elena Cuza.
Sesiunile din aceste orașe au fost precedate de două evenimente-pilot desfășurate în București, la Colegiul Economic Virgil Madgearu și Colegiul Național Bilingv George Coșbuc.
