2022 a marcat o revenire puternică pe piața muncii nu doar pentru marii angajatori, care au oferit un număr-record de joburi, ci și pentru cei mici și pentru business-urile nou deschise, au remarcat specialiștii eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.
După doi ani dificili pentru multe dintre aceste companii, primele opt luni ale anului au reactivat acest sector și, odată cu el, și încrederea candidaților de a aplica pentru joburile din companiile cu cel mult 50 de angajați.
Din ianuarie până în august, peste 100.000 de locuri de muncă au fost postate pe eJobs.ro de recrutorii din startup-uri, nivel similar cu cel din 2019, dar cu circa 20 la sută mai mult decât în 2020 și 2021. Cele mai multe au venit de la angajatorii din servicii, urmați de cei din retail, transport/ logistică, import/ export și turism. Iunie a fost luna cea mai prolifică pentru acest segment de companii și e de așteptat ca din toamnă să crească din nou numărul ofertelor. București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași au fost orașele cu cele mai multe startup-uri care au căutat să-și mărească echipele.
„Unu din trei joburi postate în 2022 au venit din partea angajatorilor mici, cu maximum 50 de angajați. Au fost peste 10.000 de companii care au făcut angajări. Vorbim fie de business-uri nou înființate, fie de unele care și-au reluat activitatea la cote normale sau chiar au accelerat-o. Dacă în 2020 și 2021, pentru această categorie de angajatori, aveam un procent mare de joburi remote, acum vedem o pondere marginală din totalul celor disponibile – circa opt la sută”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs.
Odată cu creșterea numărului de joburi propuse de startup-uri și angajatorii mici, a crescut și interesul candidaților față de aceștia. În primele opt luni ale anului, au fost înregistrate aproape 2,5 milioane de candidaturi, sub nivelul din 2021, însă cu 25 la sută mai mult decât în 2019.
„A fost o perioadă când cea mai mare parte a capitalului de încredere a fost transferată către angajatorii foarte mari, către multinaționale, care erau direct asociate cu ideea de stabilitate, de solvabilitate, cu bugete mari. Faptul că pandemia a lovit în multe business-uri mici și le-a forțat să sisteze activitatea i-a făcut pe candidați să fie, o perioadă, mai circumspecți, însă par să fi depășit acea etapă. Dintre cele aproape șapte milioane de candidaturi totale, din ianuarie și până acum, angajatorii mici au cumulat 2,5 milioane”, explică Roxana Drăghici.
Tot la capitolul capital de încredere, de menționat este faptul că tendința candidaților este de a aplica mai degrabă la angajatorii mici din România decât din străinătate. Cele mai căutate sub joburile din retail, servicii, IT/ telecom, publicitate/ marketing/ PR și call center. Retailul, serviciile și IT/ telecom cumulează jumătate din numărul total de candidaturi. Disproporția cea mai evidentă apare în cazul transporturilor – este al treilea domeniu din punctul de vedere al numărului de joburi propuse, însă ultimul din punctul de vedere al candidaturilor atrase.
În acest moment, peste 34.000 locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile pe ejobs.ro.
DESPRE EJOBS
Lansată în 1999, este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Elveția. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste două milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.