Cel mai dorit job pe BestJobs, în octombrie: director de fabrică, cu salariu de peste 6.000 euro

Luna trecută, interesul candidaților de a-și schimba jobul s-a menținut la același nivel cu cel din septembrie, în timp ce volumul total de candidaturi pentru un alt job a crescut doar cu șase la sută, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele platformei de recrutare BestJobs.

Joburile din domeniile financiar-contabilitate, inginerie și medical & pharma ocupă primele trei poziții în topul căutărilor efectuate de candidații români, în octombrie, cu peste 80.000 de căutări în total. Surpriza lunii vine din domeniul resurse umane, unde angajații specializați au înregistrat peste 21.000 de căutări de joburi. Ei au fost mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum transport sau vânzări, al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an.

Alte domenii ce au înregistrat un număr mare de candidați care și-au căutat joburi în octombrie sunt transport (peste 20.000 de căutări), vânzări (peste 15.000) sau juridic (peste 13.000).

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Cel mai dorit job: director de fabrică, cu salariu de peste 6.000 euro

În octombrie, cel mai râvnit job, cu aproape 1.000 de candidaturi, a fost cel de director de fabrică pentru o companie românească din vestul țării, care oferea un salariu de peste 6.000 euro brut. Alte joburi care s-au bucurat de un interes crescut din partea candidaților au fost BRD Finance IFN SA – Agent Servicii Clienţi (914 candidați), Deichmann – Asistent vânzări (827) și BCR – Partener Servicii Clienți (701).

Topul companiilor cu cele mai multe candidaturi, în octombrie, este condus de Enel (3.577 candidați), Coca-Cola HBC (2.295) și Deichmann (2.207). Următoarele poziții din top sunt ocupate de Raiffeisen Bank (2.181 candidați), Continental Automotive Group (2.046), Oracle (1.838), Kaufland (1.710), Banca Transilvania (1.621), First Bank (1.472) și Adidas România (1.456).

Și în octombrie au existat candidați care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs. Continental Automotive Group s-a bucurat, două luni la rând, de atenția candidaților, și a primit 156 de aplicări spontane doar în octombrie. Alte companii ce au primit aplicări direct au fost Deichmann (151), Oracle (144), Enel (140) și Regina Maria (135).

Articolul anterior

Animalele de Companie și Coeficientul de Decență

Articolul următor

Doi români vor conduce Sony Ungaria

Articole din aceeași categorie
Total
23
Share