CGS: „Visul american”, la tine acasă

„Visul american” înseamnă să-ți atingi obiectivele prin forțe proprii, luptând mereu să fii cel mai bun, rămânând mereu „pe piața” masteratelor, burselor, cursurilor de specializare și purtând mereu eticheta de „competitiv”. Pe scurt, „visul american” înseamnă multă muncă, „augmentată” de momente de sclipire (în care mintea ta pare că o depășește pe a tuturor celorlalți la un loc), iar toate acestea la un loc sunt recompensate cu pași rapizi în cariera ta, către poziții de top.

Vestea bună este, însă, că au trecut vremurile în care era neapărat necesar să traversezi oceanul, la propriu, pentru a trăi „visul american”: poți ajunge de la entry level la middle și top management, în câțiva ani, într-o mare companie americană, chiar aici, în România. „CGS nu are nicidecum pretenția că este singura companie în care un vis de carieră poate deveni realitate, dar știm că, în orice caz, la noi se poate. Martori în acest sens sunt absolut toți managerii noștri, care s-au ridicat exclusiv din interior”, spune Vladimir Sterescu, Country Manager CGS în România.

În România, CGS acoperă întreaga gamă de servicii asociate activităţii de call center – Help Desk, Suport Tehnic, Externalizarea procesului operaţional (BPO), Achiziţia clienţilor noi, Customer Care și Fidelizarea & Retenţia clienţilor – și oferă soluţii de front şi back-office în 18 limbi străine, cu aproape 3.000 angajaţi în cele trei locaţii. Competențele principale ale angajaților CGS sunt foarte variate, de la cele tehnice (software, hardware, telefonie, vânzări etc.), la cele mai „soft”, de comunicare și interacțiune cu clienții. La CGS, mediul de lucru este occidental și foarte concurențial – cei buni sunt promovați, treptat, până în poziții de top. Cel mai interesant este faptul că, pentru a fi angajat la început, nu trebuie să ai experiență în domeniu, nu solicităm în mod expres acest lucru: pentru cele mai multe posturi cerem, însă, cunoașterea limbilor străine aferente fiecărui post în parte, precum și diferite competențe de utilizare a calculatorului pentru a face față noului loc de muncă, avem sesiuni extensive de training, ce durează câteva săptămâni și pe parcursul cărora există și sisteme de plată a noilor angajați”, arată Vladimir Sterescu.

Training-urile nu se opresc aici, ci continuă pe întreg parcursul carierei la CGS. Ele sunt susținute de traineri de la companii de top din întreaga lume și de specialiști de la cele mai mari firme de IT&C, la nivel global. Competitivitatea și competițiile profesionale se regăsesc permanent, la tot pasul, în CGS: pe fiecare proiect se organizează, constant, concursuri în care fiecare poate demonstra că este cel mai bun, iar premiile nu se lasă așteptate. „CGS se extinde în continuare, ca activitate în România, ca portofoliu de companii-clienți de top din întreaga lume, precum și din punct de vedere al competențelor oferite acestora. Toate acestea se bazează pe un personal bine pregătit, profesionist și responsabil. La CGS, trebuie doar <să vrei>, să-ți dorești foarte mult <o carieră americană>. Apoi, de la entry level, îți fixezi, pas cu pas, toate obiectivele, până la a deveni numărul 1, 2 sau 3 în firmă. Desigur, te pregătești și pentru multă muncă, căci nimic bun și durabil nu vine <repede și degeaba>”, conchide Country Manager-ul CGS.

DESPRE CGS

CGS este o companie americană cu circa 6.500 de angajați, în locațiile sale situate pe trei continente: cele două Americi și Europa. În România, CGS își desfășoară activitatea în București, Brașov și Sibiu, unde lucrează peste 2.500 de tineri. CGS Inc. a fost fondată la New York, SUA, în urmă cu aproape 30 de ani. Furnizează servicii de suport tehnic, call center, software development, consultanţă, dezvoltare de aplicaţii software şi servicii de training. „Companiile care ne sunt clienți provin din America de Nord, Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Africa. În mod firesc, brand-uri de top din Forbes 500 se regăsesc printre clienții noștri. De asemenea, o serie de multinaționale cu origini în Europa sau SUA se află printre firmele pe care le deservim și, bineînțeles, mari companii românești”, precizează Vladimir Sterescu.

articol publicat în sb.business – ediția de primăvară 2013

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share