Medicii de familie se tem că „bunăstarea” promisă de reprezentanții Guvernului îi va ocoli și în acest an, în ciuda faptului că veniturile colegilor lor din spitale au crescut, în ultima vreme.
După ce a consultat structura proiectului de buget pregătit de Ministerul Finanțelor Publice, Colegiul Medicilor din România (CMR) a constatat că Medicina de Familie nu apare printre prioritățile guvernanților, iar acest lucru va pune medicii cu această specialitate în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea și îi va obliga să caute soluții alternative, ceea ce va pune în pericol principiul asigurărilor sociale de sănătate.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Colegiul Medicilor a susținut, pentru toate categoriile de specialitate, necesitatea creșterii veniturilor pentru motivare și responsabilitate în practica medicală, și a apreciat faptul că, în urmă cu aproape un an, pentru medicii și personalul medical din spitale s-a realizat mărirea veniturilor. Am așteptat, cu înțelegere și răbdare, în acest timp, ca și Medicina de Familie, precum și cea de altă specialitate, organizate conform O.G. nr.124/1998 prin Legea nr. 629/2001, să fie incluse în condițiile de finanțare corespunzătoare importanței și volumului de muncă din aceste sectoare de activitate. În acest moment, ne aflăm în situația de a găsi alte căi legale de convingere a decidenților pentru o alocare bugetară corespunzătoare motivării continuării activității în Asistența Medicală Primară”, declară Dr. Gheorghe Borcean, președintele CMR.
Potrivit acestuia, medicul rezident de Medicina Familiei a ajuns la venituri egale cu medicul primar de Medicina Familiei cu peste 20 de ani vechime, astfel că nu mai este motivat ca, după terminarea rezidențiatului, să practice medicina de familie, mai ales în zonele deficitare.
În aceste condiții, medicii de familie ar putea alege să întrerupă contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu Casele de Asigurări, mai ales că Legea 128/2018 le permite să-și desfășoare activitatea în regim privat – contra cost – și să păstreze celelalte atribuții privind eliberarea de prescripții medicale, bilete de trimitere, acoperite de asigurările de sănătate. „Ar fi o alegere grea și dureroasă, mai ales pentru pacienții în majoritate pensionari sau cu venituri mici ai medicilor de familie. Acești pacienți vor fi nevoiți să plătească consultația, inclusiv la medicul de familie”, avertizează conducerea CMR.