Pentru a putea onora comenzile primite în ultimul timp, Donalam, unul dintre principalii jucători din industria barelor de oţel laminate la cald şi oţeluri speciale din Europa, a demarat un proces de recrutare a peste 50 de angajaţi noi – personal necalificat, dar şi personal calificat cu studii superioare.
În condițiile în care sectorul siderurgic dă semne de revitalizare, susţinut de reluarea producției industriale și de inițierea proiectelor de infrastructură, combinatul Donalam înregistrează o creştere a cererii de produse încă de la începutul anului. Asociaţia Mondială a Oţelului (WSA) preconizează că cererea globală de oțel va creşte cu 5,8 la sută, anul acesta și va ajunge la 1,874 miliarde de tone. Tendința de pe piaţa internaţională se reflectă şi la nivel local.
„Odată cu relansarea producţiei în sectoarele industriale, nevoia de produse de oţel este în creștere, având în vedere diversitatea industriilor în care oţelul este folosit ca materie primă – petrol & gaz, auto şi echipamente agricole, construcții etc. Dezghețarea comenzilor pe piața internațională se resimte şi în numărul de comenzi noi pe care le-am primit într-o perioadă relativ scurtă. Donalam este singurul combinat din țară care produce și comercializează profile rotunde de oțel laminate la cald. Provocarea este să reuşim să facem față cererii ridicate, de aceea ne concentrăm pe recrutarea de personal, pentru a ne mări capacitatea operaţională şi de producţie”, declară Enrico Deganello, directorul combinatului Donalam Călărași.

Cei mai căutaţi candidaţi de Donalam în această perioadă sunt muncitorii necalificaţi. Compania pune la dispoziţie 40 de locuri noi de muncă. 20 dintre ele sunt pentru postul de lucrător în depozitul fabricii, iar 15 pentru linia de finisare a barelor de oțel. De asemenea, sunt căutaţi muncitori pentru linia de producţie, mentenanţă mecanică şi electrică, şi un specialist pentru postul de strungar. Noii angajaţi vor fi instruiţi intern, prin programele de formare organizate de companie. În ceea ce priveşte candidaţii cu studii superioare, Donalam recrutează opt specialişti pentru consolidarea departamentelor companiei (achiziţii, HR, finanţe, comercial, aprovizionare, achiziţii material brut, logistică și IT) şi doi ingineri pentru partea de producţie, respectiv cea de mentenanţă.
Cu peste 270 de angajați, Donalam este unul dintre cei mai mari angajatori din județul Călăraşi. În 2021, compania estimează o cifră de afaceri de peste 630 de milioane de lei, mai mult decât dublu faţă de anul trecut. Fabrica exportă anual circa 120.000 de tone de bare de oțel pe piața europeană. Donalam are în derulare o investiție de peste 11 milioane de euro începută anul trecut, pentru modernizarea laminorului din combinatul siderurgic.
DESPRE DONALAM
Cu sediul în Călărași, este unul dintre principalii jucători din industria barelor de oţel laminate la cald și oțeluri special din Europa. Compania a fost înfiinţată de AFV Beltrame Group în 2006, iar un an mai târziu a achiziționat un laminor pe platforma fostului combinat siderurgic Siderca, de la Tenaris. Compania are peste 270 de angajați și vinde anual circa 120.000 tone de bare de oțel. În 2020, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 290 milioane de lei. Înființat în 1896, AFV Beltrame Group este unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa. Deţine șase fabrici în Italia, Franţa, Elveţia şi România, cu peste 2.000 de angajați, peste două milioane de tone vândute anual și activități comerciale în peste 40 de țări.