Săptămâna aceasta, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a reales-o în funcţia de preşedinte pe Ramona Jurubiţă (Country Managing Partner KPMG România).
Echipa de conducere a FIC este completată de cei doi vicepreşedinţi – Eric Stab (preşedinte & CEO ENGIE România, director executiv ENGIE Europa de Est) şi Cristian Secoşan (CEO, Siemens România) – şi Daniel Anghel (membru în board-ul PwC şi Tax and Legal Services Leader), în funcţia de trezorier.
Obiectivul asumat de FIC, de a contribui prin activităţile sale la îmbunătăţirea mediului de afaceri prin dialog şi consultări publice constante cu autorităţile publice şi cu toţi actorii relevanţi, rămâne parte centrală a proiectelor desfăşurate de FIC şi a acţiunilor sale. „Vom continua să ne aducem contribuţia la construirea unei economii reziliente, diversificate şi cu valoare adăugată ridicată pentru România. Reconfigurarea investiţiilor la nivel global şi regional reprezintă o platformă pe baza căreia FIC poate îndeplini două roluri cruciale, pentru a ne asigura că ţara noastră este percepută ca fiind o destinaţie atractivă investiţiilor”, declară Ramona Jurubiţă (foto).
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Potrivit acesteia, investitorii deja prezenţi în România sunt buni ambasadori pentru a contribui la promovarea ţării drept o destinaţie atractivă pentru investiţii. „Trebuie să fim conştienţi că România este şi va continua să fie în competiţie cu ţările din jur pentru atragerea acestor investiţii. Prin urmare, o abordare proactivă din partea autorităţilor şi a mediului de afaceri este mai mult decât necesară. Experienţa, dorinţa şi implicarea noastră în construirea unor relaţii bazate pe dialog şi transparenţă cu autorităţile reprezintă un punct de pornire important pentru a fi folosit în elaborarea unor politici publice solide, ce ar stimula continuarea investiţiilor companiilor deja prezente în România şi atragerea potenţialelor investiţii străine directe. În următoarea perioadă, prioritatea FIC va fi înspre rolul investiţiilor ca sursă importantă pentru o relansare economică sustenabilă, punând în acelaşi timp în balanţă şi nevoile de finanţare ale României pe termen scurt şi mediu”, spune Ramona Jurubiţă.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Din mai, Consiliul Investitorilor Străini are un nou Comitet Director, ce include 15 membri: Ramona Jurubiţă, Cristian Secoşan, Eric Stab, Daniel Anghel, Dan Bădin (Tax and Legal Partner-in-Charge, Deloitte), François Bloch (CEO, BRD-GSG), Liudmila Climoc (CEO, Orange Romania), Dana Constantinescu (General Manager, GSK Romania), Alexey Golovin (Chief Legal and Corporate Affairs Officer, KMG International), Steven van Groningen (președinte & CEO, Raiffeisen Bank), Ivan Lokere (CEO, Alinso Group NV), Sven Marinus (CEO, Sodexo Pass Romania), Mircea Moga (General Manager și președinte al Consiliului de Administrație, Mega Image), Veronica Savanciuc (președinte & CEO, Mullen Lowe Group) și Christina Verchere (CEO, OMV Petrom).
FIC este asociaţia care aduce împreună cei mai importanţi investitori cu capital străin din România, peste 120 dintre cele mai mari companii din ţară, cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din economie şi care au o contribuţie semnificativă la bugetul de stat.