IT-ştii vor fi cei mai căutaţi candidaţi pentru angajare, în următorul an, dar şi cei cu experienţă în ecommerce şi digital, retail, automatizări şi medicină, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare eJobs.
Pe de altă parte, candidații cu experienţă în jurnalism, în domeniul juridic, în industria de confecţii şi textile sau în imobiliare fie va trebui să aştepte mai mult decât de obicei până când îşi vor găsi un nou job, fie să facă reconversie profesională. „De la o săptămână la alta, vedem semne ale revenirii, mai ales pe măsură ce se anunţă redeschiderea câte unui alt sector de activitate, precum horeca sau retailul din centrele comerciale. Ambele zone sunt, în mod tradiţional, mari angajatori. Numai în mai au fost postate circa 40.000 de joburi noi pe platforma noastră, pentru toate domeniile. Reîncep angajările, numai că, spre deosebire de anul trecut, nu mai sunt căutate absolut toate categoriile de candidaţi, ci doar anumite profiluri. Cel puţin o perioadă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Studiul relevă că piaţa muncii arată complet diferit faţă de începutul anului, deoarece s-a inversat raportul de forţe dintre angajatori şi candidaţi. Dacă până nu demult, angajatorii aveau dificultăţi în a ocupa locurile de muncă disponibile, acum numărul cererilor candidaţilor depăşesc cu mult oferta de joburi. În a doua jumătate a anului, specialiştii în resurse umane se aşteaptă la o reluare în forţă a angajărilor, în multe cazuri, la un nivel similar cu anul trecut.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
„Deşi încă ne aflăm într-un context plin de incertitudine, oamenii de HR par să ştie foarte bine ce vor de la candidaţi în perioada următoare. Dincolo de specializările de care va fi cea mai mare nevoie pe piaţă, recrutorii spun că, mai mult decât oricând, în decizia de angajare vor conta abilităţi precum rezolvarea situaţiilor complexe, adaptabilitate, capacitatea de a lua decizii rapid sau aptitudinile digitale. Toate acestea vin ca urmare a lecţiilor pe care ni le-a dat această criză, când toţi am văzut cât de important este să te poţi reinventa şi să găseşte noi resorturi de creştere, de pe o zi pe alta”, declară Bogdan Badea.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Recrutorii sunt acum mai exigenţi şi pentru că au la dispoziţie un număr considerabil mai mare de candidaţi din care pot alege. Deja rata de aplicare la joburi a crescut, odată cu ritmul în care sunt actualizate CV-urile. „Ne aflăm în faţa unei săbii cu două tăişuri: partea mai puţin bună este că sunt tot mai mulţi candidaţi nevoiţi să aplice la joburi sub nivelul lor de experienţă. Partea bună este că vedem o responsabilizare a celor care vor să-şi găsească un loc de muncă – candidaţii vin mai informaţi la interviuri, rata de neprezentare la o întâlnire de angajare a scăzut, iar tinerii nu mai amână primul job şi caută să se angajeze cât mai repede. Peste 200.000 de candidaturi ale tinerilor cu vârsta de până în 24 de ani au fost înregistrate numai în mai”, explică CEO-ul eJobs România.
Pentru angajatori, alte veşti bune sunt scăderea timpului de recrutare, faptul că posturile se vor ocupa mai repede şi va creşte gradul de retenţie în companii. „Sunt şi angajatori conştienţi că, în ciuda acestor schimbări, vor trebui să fie mai atenţi la sănătatea emoţională a angajaţilor lor, care au trecut printr-o perioadă stresantă şi debusolantă. În plus, din păcate, au existat şi abuzuri, iar asta cântăreşte greu în ochii angajaţilor”, conchide Bogdan Badea.
Munca de acasă (telemunca) a fost în prim-plan, în ultimele luni, iar mulţi angajaţi au experimentat-o pentru prima oară. Potrivit eJobs, recrutorii spun că ar trebui să ne familiarizăm cu acest concept, ce va continua să fie implementat pe termen lung şi, în unele cazuri, să înlocuiască chiar mersul la birou. 80 la sută dintre respondenţi spun că va creşte numărul companiilor care vor oferi angajaţilor posibilitatea de a lucra şi de acasă, iar 38 la sută cred că o altă schimbare importantă ce va apărea pe piaţa muncii va fi legată de o creştere a interesului companiilor pentru a apela la freelanceri sau la specialişti cu care să lucreze project based.
Cercetarea a fost realizată în perioada martie-mai 2020, pe un eşantion de 330 de respondenţi, compus din reprezentanţi ai companiilor din România. Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România. Are peste patru milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi peste 300.000 de fani pe Facebook. La această dată, peste 17.000 de locuri de muncă, în Romania şi în străinătate, sunt disponibile pe ejobs.ro.








