După mai bine de un an de la debutul lucrărilor, Continental a finalizat lucrările pentru extinderea clădirii de birouri din Iași.
Construcția nouă are opt niveluri, o capacitate de până la 1.700 de locuri și cuprinde o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate în companie și spații de relaxare, săli de conferință, bucătării. Întreaga clădire are un concept nou și modern de design interior, cu spații verzi integrate.
„Prin extinderea centrului de cercetare și dezvoltare deja existent, rădăcinile pe care le avem în Iași devin mai puternice, mai stabile. Este o dovadă și o promisiune față de noi și față de comunitatea locală și regională că suntem aici, la bine și la greu. Contextul actual este unul deosebit, imposibil de prevăzut în orice analiză de risc, însă am reușit să finalizăm tot ce ne-am propus. De acum suntem împreună, în același loc, toți cei 2.000 de colegi din Continental Iași”, spune Marian Petrescu, managerul Continental Iași.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Extinderea sediului din Iași a început în aprilie 2019, iar în luna aprilie a acestui an au avut loc primele mutări. „Continental continuă să ofere încredere cercetării și dezvoltării din România. Proiecte inovatoare, care vizează conducerea autonomă și conectivitatea în industria automotive, și folosirea de competențe noi, ca dezvoltarea securității cibernetice, sunt tot atâtea teme la care inginerii din Iași își aduc contribuția pentru a face mobilitatea mai inteligentă, mai curată și mai sigură”, arată Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Specialiștii din Iași sunt implicați în elaborarea tehnologiilor de vârf din industria auto, ca unitățile de control a geamurilor și trapei, aplicațiile de navigație și multimedia. Ei lucrează și la primul sistem de frână vacuumless brake „one box design” din lume, care sporește eficiența procesului de frânare și propune un design compact, apreciat de producătorii din industria auto. În parteneriat cu mediul universitar local și internațional, specialiștii din Iași lucrează la proiecte dedicate orașelor și mașinilor inteligente, capabile să crească eficiența, siguranța și confortul condusului.
Între 1999 și 2019, Continental a investit circa 1,8 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele cinci arii de activitate ale concernului sunt reprezentate aici. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi, este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2019, Continental avea circa 20.000 de angajaţi, dintre care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare, și va continua să angajeze, în funcție de viitoarele proiecte.