Primul program de tip Executive MBA, destinat fermierilor români

de A M

Până în 2 august, fermierii din România se pot înscrie în primul program de tip Executive MBA, destinat lor.

Programul Master in Business of Agriculture (MBAg) va debuta cu o grupă de 30 fermieri, selectați din sudul și sud-estul României. Timp de șase luni, ei vor participa gratuit la cursuri. Programul începe în septembrie, la Slobozia, iar obiectivul său este să transforme fermele din România în afaceri profitabile și sustenabile.

Înscrierile sunt așteptate pe site-ul programului, unde pot fi consultate calendarul de desfășurare și criteriile de eligibilitate. Curricula academică a programului de tip master-class va aborda patru nevoi specifice de business: agricultură, management și financiar, vânzări și trading și tehnologie. Informațiile vor fi completate de sesiuni de networking, schimburi de experiență în ferme performante, vizite în centre de cercetare și reuniuni cu asociațiile din industrie. Fermierii cel mai bine clasați în programul de absolvire vor putea accesa o serie de beneficii utile fermelor pe care le reprezintă.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Programul MBAg este realizat la inițiativa companiilor Syngenta, Raiffeisen Bank, Cargill Agricultura, Agrii, we agri și AMAZAG, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. AMAZAG este o platformă despre agricultură, cu ajutorul căreia cei care produc sau pun în valoare mâncarea, de la fermă la farfurie, pot performa mai bine, și prin care consumatorii pot afla cu adevărat de unde provine mâncarea. 

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.