Bogdan Gabor, Country Manager al companiei de recrutare şi consultanţă în resurse umane Lugera, The People Republic, îl înlocuiește pe Florin Godean în funcția de preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT).
Noul președinte este absolvent al Facultății de Știinte Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș Bolyai. A absolvit, în 2017, și cursurile unui program Executive MBA la Universitatea Hull din Marea Britanie. S-a alăturat echipei Lugera în octombrie 2010, iar în octombrie 2012 a fost numit director regional de vânzări și operațiuni pe zona de nord-vest a țării. Din august 2016, a preluat rolul de director național de operațiuni, iar după doi ani, pe cea de Country Manager.
„Prin muncă temporară, angajații și angajatorii beneficiază de oportunități privind gestionarea carierei. Ne dorim ca Asociația Română a Agenților de Muncă Temporară să devină un punct de reper în susținerea profesioniștilor din domeniu, să reușim să educăm piața forței de muncă și să adaptăm economia românească la realitatea din piață, mai precis la munca flexibilă și la noile tipuri de relații de muncă. ARAMT continuă să fie un partener de dialog pentru toți factorii implicați în asigurarea flexibilității pieţei muncii”, declară Bogdan Gabor.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Din board-ul asociației fac parte Sorina Donisa, CEO APT Work Service, Oana Tufaroiu, Sales & Operations Director Humangest, Alexandra Peligrad, CEO Smartree România, și Florin Godean, Country Manager Adecco România şi Ungaria.
Fondată în iunie 2010 de cei mai mari jucători de pe piața serviciilor de resurse umane, ARAMT reprezintă 15 companii internaţionale şi locale şi își propune setarea unor standarde de calitate ale industriei, sincronizate cu bunele practici la nivel european, flexibilizarea condițiilor de acces pe piața muncii și crearea de noi locuri de muncă. Este membră a World Employment Confederation, asociația patronală la nivel internațional.
Companiile care fac parte din ARAMT sunt Adecco, APT Work Service, Best Personal Services, Gi Group, HRP Leasing, Human Resources Specialists, Human Solutions, Humangest, IHM Total Consult, Lugera, ManpowerGroup, Professional, Smartree, Quanta și Work Support Agency. Membrii ARAMT derulează circa 70 la sută din activitățile de muncă temporară din România și au înregistrat, la finele anului 2017, o cifră de afaceri de circa 305 milioane de euro, în creștere cu peste 70 de milioane, față de 2016.
Peste 61.000 de persoane au fost angajate în regim de muncă temporară, în 2017. În 2010, în România se înregistrau 30.000 de angajați temporar. Rata de penetrare a muncii temporare pe piața forței de muncă rămâne în continuare redusă în România (0,3 la sută), de peste zece ori mai mică decât în Marea Britanie, unde atinge 3,8 la sută, și de aproape șase ori mai mică decât media Uniunii Europene (1,9 la sută).