Daniela Constantinescu preia conducerea operațiunilor UPS din România și din alte trei țări

UPS o numește pe Daniela Constantinescu în funcția de Country Manager pentru Ungaria, Grecia, România și Slovenia (HUGRROSI).

Daniela Constantinescu va avea biroul la Budapesta și îi va raporta lui Kim Ruymbeke, președinte pentru Europa de Est. Va fi responsabilă de operațiunile din patru țări aflate printre piețele de logistică cu cea mai rapidă creștere din Europa. Îi revine misiunea de a se asigura că cerințele tot mai mari din comerțul electronic sunt îndeplinite, iar țările aflate în responsabilitatea sa sunt mai bine conectate la piețele cheie de export din Europa și din lume.

„De-a lungul carierei mele profesionale am acceptat multe provocări și roluri, în interiorul și în afara UPS. Am muncit din greu, m-am ghidat mereu după principiul <nemulțumirii constructive> și consider că nu am atins perfecțiunea în activitatea mea. Voi avea oportunitatea de a ajuta numeroase afaceri să valorifice potențialul comerțului global. Companiile mici și mijlocii, în special, vor avea acces la rețeaua noastră de logistică globală inteligentă, ceea ce le va ajuta să ajungă pe piețele internaționale și să-și dezvolte afacerile în mod sustenabil”, spune Daniela Constantinescu.

O profesionistă cu peste 20 de ani de experiență în finanțe și contabilitate, Daniela Constantinescu s-a alăturat echipei UPS în 2007, ca director financiar al sucursalei din România, iar ulterior a ocupat alte funcții de conducere. A fost responsabilă de operațiunile financiare ale companiei în Ungaria, timp de un an și jumătate.

UPS a intrat pe piața din România în 1990, iar acum oferă servicii și conexiuni la rețeaua globală UPS din aeroporturile din Cluj-Napoca, București-Otopeni și Timișoara. UPS România este conectată cu hub-urile europene și prin rețeaua rutieră și oferă o mare varietate de servicii, ce se diferențiază prin timpul de tranzit, vizibilitate, livrare door to door, dar și prin livrarea la locații alternative, la îndemâna clienților.

UPS desfășoară multiple activități prin care sprijină femeile aflate în funcții de conducere – de la campanii de sprijin pentru afacerile deținute de femei, până la investiții în parteneriate în comunități și creșterea reprezentării femeilor în managementul companiilor. 46 la sută dintre membrii consiliului de administrație al UPS sunt femei, iar femeile reprezintă o treime din managementul executiv al companiei.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share