DB Global Technology: Caravana IT a oprit în nouă orașe și s-a întâlnit cu peste 700 de liceeni

“Caravana IT” este un proiect inițiat de DB Global Technology, în octombrie 2017, cu scopul de a oferi informații despre ce înseamnă să lucrezi în Fintech liceenilor din toată țara.

Specialiștii DB Global Technology au străbătut țara, timp de nouă luni, și au vorbit cu peste 700 de liceeni din Brașov, Constanța, Focșani, Satu Mare, Târgoviște, Alba Iulia, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Craiova. “Proiectul este unic prin anvergura sa și are că scop principal informarea elevilor de liceu cu privire la ceea ce înseamnă să lucrezi în IT în ziua de azi. Am oferit generației tinere detalii despre oportunitățile din această industrie, pregătirea necesară și modul în care dezvoltarea IT ne schimbă viitorul”, declară Marian Popa, director general DB Global Technology.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Cei 20 de specialiști, angajați ai DB Global Technology, au discutat cu o audiență formată din adolescenți din diferite orașe despre viitorul sectorului Fintech și au abordat aspecte inedite, precum relația dintre IT și artă & călătorii, cum arată o săptămână din viața unui analist, ce e cool în IT”, explică Ion Moldoveanu, coordonatorul proiectului.

După încheierea primei ediții, elevii de liceu vor reîntâlni “Caravana IT” în debutul noului an școlar. După vacanța de vară, caravana va porni din nou prin țară și își propune să viziteze orașe și licee noi. DB Global Technology dorește să transforme acest proiect într-o constantă a sistemului liceal din România și să ajute elevii pasionați de universul IT să fie cât mai bine informați și pregătiți pentru viitoarea carieră.

DESPRE DEUTSCHE BANK

DB Global Technology dezvoltă soluții software pentru operațiunile globale ale Deutsche Bank și este operațional din 2014. Una dintre cele mai importante bănci germane, Deutsche Bank este prezentă pe piața din România din 1998 și oferă produse și soluții personalizate pentru Corporate, Investment și Transaction Banking, pentru clienți corporativi și instituționali, precum și servicii de Private Wealth Management pentru clienții persoane fizice.

Articolul anterior

Şcoala de Vară HR Club Next Generation și-a deschis porţile

Articolul următor

Al nouălea cel mai mare lanț de coffee & food snack din Europa intră pe piața din România

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share