Am tot citit articole despre ce fac oamenii de HR, dar încă nu mi-a picat în mână ceva care să îmi atragă atenţia, cu adevărat, despre ce înseamnă să fii un bun om de HR, aşa că m-am gândit să scriu eu cîteva rânduri despre asta. Nu ştiu dacă am dreptate sau nu. Este doar viziunea mea asupra acestui rol de importanţă critică într-o organizaţie care se respectă.
Andreea Hrab
Global HR Manager @ RIA Solutions Group
Trebuie să-ţi placă oamenii, pur şi simplu
Îmi amintesc din manualul de psihologie, clasa a X-a, că se spunea că oamenii sunt unici, precum frunzele unui copac. Aşa este. Oamenii sunt foarte diferiţi între ei. Ca să fii bun, ca om de HR, trebuie să-ţi placă oamenii ca oameni. Fiecare trebuie tratat ca fiind unic, cu fiecare trebuie să-ţi adaptezi stilul de comunicare, în funcţie de personalitatea pe care o are. Capacitatea de a empatiza, fără eforturi majore, trebuie să fie la nivel înalt.
Ca să poţi face cele de mai sus, trebuie să-ţi placă oamenii, pur şi simplu, fără discriminări. Trebuie să-ţi placă să relaţionezi cu ei, indiferent de cum sunt şi cum vorbesc, să ai o curiozitate ingenuă în a-i cunoaşte, să fii pozitiv în ceea ce-i privește, în general, să cauţi ce este mai bun în ei, pentru a le identifica potenţialul. Trebuie să-ţi pese de ei, să-ţi facă plăcere să le asculţi poveştile, iar socializarea să fie o plăcere, nu un efort. Părerea mea este că, dacă nu îţi plac oamenii, pur şi simplu, doar pentru că există, a fi HR poate deveni o corvoadă, pentru că efortul este uriaş. Ar însemna să joci permanent un rol care nu ţi se potriveşte, ceea ce ar însemna un consum de energie epuizant. Pe de altă parte, dacă îţi place să relaţionezi, îţi poţi găsi surse de energie în persoanele cu care socializezi, poţi găsi surse de învăţăminte inepuizabile în poveştile lor și te poţi dezvolta ca persoană, nelimitat, cu ajutorul lor şi fără nici un efort din partea nici uneia dintre părţi. Nu ai voie să iei nimic personal.
Ca om de HR, eşti imaginea companiei. Prin urmare, primeşti tot timpul feedback din toate direcţiile, de la foarte multe persoane. De cele mai multe ori, este negativ, indiferent dacă are sau nu legătură cu tine și rolul tău în organizaţie. Trebuie să ai o stimă de sine bine pusă la punct. Asta te ajută să nu iei lucrurile personal, chiar când maniera de exprimare a unui feedback negativ este lipsită de diplomaţie. Focus-ul tău trebuie să fie pe sursa feedback-ului, pe ascultare activă și pe soluţionarea eventualei probleme. Dacă iei lucrurile personal – și credeţi-mă că, adesea, sunt formulate personal, ca şi cum tu ai fi sursa frustrărilor -, va fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, să te poţi concentra pe rezolvarea problemei şi nu pe a te apara.
Să fii o persoană optimistă
În cei zece ani de când lucrez în domeniu, preponderenţa situaţiilor în care am fost solicitată pentru o discuţie a fost pentru a rezolva probleme, a asculta plângeri şi a primi veşti proaste. Prea puţine persoane vin către acest departament ca să spună că sunt fericite în organizaţie sau să dea membrilor departamentului de HR un feedback pozitiv. Dacă oamenii de HR nu au o fire optimistă şi absorb stările negative ale persoanelor cu care comunică, este o chestiune de timp până când vor ceda nervos, vor deveni foarte demotivaţi sau chiar depresivi. În plus, dacă o persoană plânge în timp ce-ţi povesteşte ce o doare, dacă plângi şi tu, nu o ajuţi cu nimic, doar îi adânceşti starea. Trebuie să ai capacitatea de a-i arăta ce este bun din orice situaţie, să o asculţi cu atenţie şi să sugerezi soluţii ori să ajuţi persoana să-şi schimbe perspectiva asupra problemelor menţionate. De foarte multe ori, oamenii îşi exagerează problemele, şi rezolvarea lor constă doar din schimbarea unghiului din care sunt analizate. Doar o persoană optimistă poate prezenta o astfel de perspectivă diferită, ştiut fiind faptul că pesimiştii au tendinţa de a gândi diadic: ori asta, ori cealaltă.
Să fii de toate pentru toţi
Pentru cei care îşi închipuie că a fi HR înseamnă doar a fi HR: recrutare, etc., ar fi bine să se mai gândească. Ca om de HR, trebuie să fii psihoterapeut, coach, doctor, pagini aurii, social media, mamă, tată, prieten, jurnal, seif, iar lista poate continua. Îmi amintesc că ultima oară când am lucrat la acelaşi sediu cu toţi colegii, ştiam poveştile tuturor, aveam tot timpul, în sertarul de la birou, aţă, ac, numere de telefon de la toate tipurile de doctori, numere de telefon de la bănci. Am fost şi încă mai sunt – chiar dacă online – lângă colegii mei, prin diverse etape ale vieţii lor, şi asta m-a ajutat enorm să simt pulsul companiei, să ajut managerii să crească manageri, să cresc şi eu odată cu ei, am ştiut când să atenţionez managerii că X sau Y va avea o scădere de productivitate temporară, când este înapoi pe șinele de tren. Da, informaţia este putere. Depinde de tine cum foloseşti această putere, ca să fie în interesul companiei – în primul rând – şi în interesul oamenilor cu care lucrezi, astfel încât toată lumea să fie fericită.
O persoană foarte onestă, care nu minte
A fi om de HR înseamnă că eşti, parţial, om de vânzări. Cei care percep vânzările ca însemnând a spune orice ca să se facă vânzarea, indiferent ce înseamnă asta (un produs, un serviciu sau un loc de muncă într-o companie), fac o greşeală fatală. Poate că această strategie va merge un timp, dar când se va auzi în piaţă că nu se poate pune baza pe cuvântul lor, s-a terminat jocul. Şi credeţi-mă că lumea este mică şi vorbeşte, durează puţin până când publicitatea negativă se răspândeşte ca vântul şi ca gândul. Cei mai de succes şi longevivi oameni de vânzări sunt cei care spun adevărul. Prin urmare, un om bun de HR este o persoană care nu alege calea comodă, ci cea care este cinstită, chiar dacă mai spinoasă. Depinde de el/ea cum vinde spinii de pe trandafir. Asta ţine de arta prezentării şi este alt subiect de discuţie.
Un translator de nevoi
Compania are nevoi, obiective, iar angajaţii au propriile nevoi şi obiective. Unul dintre avantajele rolului de terapeut, pe care îl joci din când în când, este că eşti la curent cu nevoile de moment ale angajaţilor şi ştii dacă sunt compatibile sau nu cu cele ale companiei. De asemenea, fiind în directă subordine a managementului de top, eşti tot timpul la curent cu obiectivele organizaţiei. De ce trebuie să fii translator? Pentru că trebuie să traduci obiectivele corporaţiei în obiective ale angajaţilor, astfel încât să fie pe înţelesul lor şi să le obţii, astfel, angajamentul să ofere tot ce pot pentru a ajuta la atingerea lor. Pe de altă parte, trebuie să ştii să traduci obiectivele angajaţilor în obiective ale companiei, pentru ca managementul de top să înţeleagă că satisfacerea nevoilor lor se traduce în productivitate mai bună şi o fluctuaţie de personal redusă. Și, aspectul cel mai important, trebuie să ţii minte, tot timpul, că obiectivele companiei primează, indiferent de părerea personală, şi să acţionezi tot timpul din această perspectivă: rolul tău este să protejezi compania și să faci tot ce-ţi stă în putinţă să o protejezi. Pe scurt, trebuie să ştii când să te opreşti din satisfacerea nevoilor angajaţilor, chiar dacă asta duce la frustrarea lor şi chiar la demisie.
Un HR bun se automotivează
Da, un HR bun se automotivează, nu aşteaptă bătăi pe umăr şi cuvinte calde de la alţii. Cum spuneam deja, prea puţine feedback-uri pozitive ajung la noi, dar cam toată lumea vrea ceva de la noi. Managementul vrea rezultate pe recrutare, retenţie mare, statistici. Și totul repede, ca să nu stea firma în loc. Angajaţii vor atenţie, vor bani, sunt nemulţumiţi de aia, de cealaltă. Rar suntem întrebaţi ce vrem noi, ce ne place şi ce nu. Ăsta este rolul nostru. Câți dintre noi ne-am dus la părinţii noştri și i-am întrebat: ei, ca persoane, ce-şi doresc, ce le place, la ce visează? Ei bine, cam la fel este şi la HR. Ce înseamnă automotivarea? Avem resurse nelimitate, dacă ne place ce facem. Ne bucurăm de o recrutare grea, care s-a soldat cu succes, de angajaţii recrutaţi de noi, care au evaluări bune, de angajaţii care vin şi ne mulţumesc că i-am adus în firmă, de proiectele pe care le dezvoltăm, se implementează şi funcţionează cum ne-am dorit. Ne amuzăm de momentele hilare ale vieţii de om de HR – şi sunt, zilnic, zeci -, ne bucurăm de oamenii deosebiţi pe care îi întâlnim. Și multe altele.
Rezistent la presiune şi stres
Mă amuz, adesea, cu prietenele mele care lucrează în acelaşi domeniu, că suntem că tampoanele de la tren: suntem flexibile şi nu ne rupem niciodată. Presiunea asupra omului de HR poate fi enormă, câteodată. Pe de o parte, vine din partea managementului, cum spuneam mai sus. Ei sunt cei care dau priorităţile şi indică viteza necesară de implementare. Pe de altă parte, vine presiunea angajaţilor. Şi ei vor multe de la noi. Tuturor trebuie să le răspundem, să le răspundem repede şi, dacă este posibil, să le rezolvăm problema ASAP.
Dacă vă gândiţi la o firmă de 200 de angajaţi şi la faptul că aproximativ 50 contactează HR-ul, zilnic, pentru a cere sau întreba ceva, realizaţi cu uşurinţă cam care este viteza de lucru, cantitatea de input-uri ce trebuie procesată şi stresul inerent ce vine de la sine. Prin urmare, un om bun de HR este un om de acţiune, extrem de dinamic, cu viteză foarte mare de lucru, capabil să ia decizii fără îndoieli majore, răbdător şi capabil să lucreze, în paralel, la mai multe sarcini, fără să se zăpăcească. Să mai spun că trebuie să fie foarte bine organizat? Cred că ştiţi deja răspunsul. Şi – esenţial – un HR bun este o persoană care înfloreşte în acest mediu de Dunăre la cazane, câteodată, care iubeşte tocmai această lipsa de rutină şi mişcarea permanentă, dintr-o parte în alta.
Închei aici, deşi aş putea să vă vorbesc despre acest subiect o zi întreagă. Concluzia mea, după aceşti ani de muncă în domeniul resurselor umane, este că este un loc de muncă ce se potriveşte numai unui anumit tipar de oameni, caracterizaţi prin orientare către oameni, organizare, comunicare excelentă, dinamism, creativitate şi, mai ales, simţul umorului.
