80 la sută dintre companiile din portofoliul de clienți al agenției de resurse umane cristinaprofeanu.ro sunt dispuse să primească elevi și studenți cu vârste între 16 și 22 de ani, pentru a efectua practică sau stagii de internship pe durata verii.
Aceste companii își propun să acopere deficitul de personal în perioada estivală, în special pentru sarcini ușoare. În ciuda acestei oportunități, România se situează printre ultimele locuri în Europa în ceea ce privește angajarea personalului tânăr.
Această constatare evidențiază existența unei discrepanțe între cererea și oferta de locuri de muncă pentru tineri. Deși există posibilități de a obține experiență în practică în timpul verii, rata de angajare a tinerilor este relativ scăzută în comparație cu alte țări europene, spun experții în recrutare.
- #CompliceLaSchimbare – George Popa, Manager Clinicile de Psihoterapie Regina Maria: Cum construiești o cultură comună fără să ștergi diferențele
- Randstad Romania Employer Brand 2025 Research: Microsoft, Schaeffler, IBM, Bitdefender și Versuni sunt cei mai atractivi angajatori din România
- IKEA deschide primul Studio de Planificare și Comandă din București
Analiza vine în contextul în care rata de promovabilitate la examenul de Bacalaureat din acest an se menține la peste 70 la sută pe ansamblul tuturor promoțiilor. Această situație s-a înregistrat al doilea an la rând, în ultimii 11 ani.
“Educația joacă un rol major pe piața muncii și influențează atât pregătirea și abilitățile individuale, cât și percepția asupra muncii. De la o vârstă fragedă, suntem programați să asociem munca cu o activitate dificilă și neplăcută, deoarece auzim adesea de la părinți că trebuie să mergem la muncă și că este o sarcină grea pe care trebuie să o îndeplinim. Această perspectivă negativă asupra muncii poate influența atitudinea noastră și motivația în carieră”, spune Cristina Profeanu, fondatoarea agenției de recrutare cristinaprofeanu.ro.
În România, există o tendință scăzută și în ceea ce privește angajarea tinerilor în timpul facultății. Conform Eurostat, doar doi la sută dintre studenți lucrează în timpul facultății, față de o medie europeană de 23 la sută. Experții sunt de părere că acest lucru poate fi atribuit unor factori precum susținerea financiară din partea părinților, lipsa de informații despre oportunitățile disponibile sau chiar restricțiile legate de angajarea tinerilor fără carte de muncă.
Deschiderea companiilor către tinerii absolvenți de Bacalaureat vine cu o serie de criterii ce condiționează eligibilitatea tinerilor de anumite abilități ale acestora. Companiile așteaptă ca ei să aibă aptitudini de operare PC, cel puțin pachetul Office, să știe limba engleză la un nivel cât mai ridicat și să manifeste dorință de învățare.
Companiile sunt dispuse să ofere tinerilor salarii între 950 de lei, pentru programe de lucru part-time, și 1.900 de lei, pentru programe full time, în stagii de practică sau internship. 40 la sută dintre aceste companii sunt deschise chiar și la angajarea tinerilor, dacă aceștia se descurcă pe perioada de probă.
Experții în resurse umane sunt de părere că intrarea tinerilor pe piața muncii de la o vârstă cât mai fragedă poate avea un impact pozitiv asupra propriilor cariere și asupra performanțelor companiilor.
“Prin stagiile de internship sau practicilor de vară, tinerii pot intra în contact direct cu mediul de lucru, se pot familiariza cu cerințele și procedurile specifice industriei în care doresc să se dezvolte și pot dezvolta relații profesionale valoroase. Aceste oportunități de angajare temporară le pot oferi șansa de a-și descoperi pasiunile și interesele și îi pot orienta în alegerea unei cariere viitoare. Pe lângă faptul că tinerii obțin oportunitatea de a acumula experiență practică și de a-și dezvolta abilitățile profesionale, companiile beneficiază de energie proaspătă, idei inovatoare și perspective noi aduse de acești tineri entuziaști. Pentru companii, implicarea în programe de internship sau practici de vară le oferă posibilitatea să identifice și să recruteze potențiali viitori angajați, contribuind astfel la dezvoltarea unei baze solide de talente”, susține Cristina Profeanu.