vineri, iulie 17, 2026

Doar o treime dintre candidații din România își mențin CV-ul actualizat

de A M

Anul 2022 a început favorabil pentru candidați, pe fondul nevoii acute de specialiști în numeroase domenii. În loc să-și maximizeze aceste șanse și să atragă oferte de muncă potrivite, doar 33 la sută dintre candidați aleg să își mențină CV-ul actualizat, arată un sondaj BestJobs.

În perioada mai-iulie, BestJobs a inițiat campania „Donează cu CV-ul tău”, prin care a încurajat candidații să-și țină profilul la zi, dar și să contribuie în societate. Peste 20.000 dintre cei care și-au actualizat profilul profesional în această perioadă au ales să susțină cele trei proiecte educaționale din campanie. 85 la sută dintre ei au bifat în profilul lor posibilitatea de a apărea în căutările angajatorilor ca disponibili pentru a fi contactați.

„Actualizarea CV-ului cu regularitate devine un must pentru candidații care sunt în căutare de noi oportunități profesionale și vor să fie ușor de găsit de angajatori. Prin campania , BestJobs și-a propus să determine candidații să fie proactivi și să-și țină profilul la zi, dar și să facă o faptă bună prin sprijinirea unor proiecte cu impact în societate”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Perioada campaniei a coincis cu activitatea intensă a angajatorilor. Aceștia au efectuat 215.000 de contactări în intervalul mai-iulie. Cele mai multe oferte de angajare au fost făcute pentru posturi în vânzări, pentru reprezentanți, agenți, consultanți sau consilieri vânzări. Au fost făcute oferte de angajare și pentru roluri din contabilitate, precum contabil, economist și analist financiar, din management și IT (programator și dezvoltator software).

Campania BestJobs a contribuit la susținerea a trei proiecte de educație și a determinat candidații să-și actualizeze CV-ul

Candidații au fost încurajați să-și actualizeze CV-ul, ca să aibă mai multe șanse de a-și găsi un job, iar platforma a donat în schimb o sumă de bani pentru o cauză dintre cele trei susținute, la alegerea candidatului. 41 la sută dintre românii care și-au actualizat CV-ul au ales proiectul de educație „Creștem Viitor”, prin care Școala de Valori ajută 30 de copii din familii cu situații financiare precare să se pregătească și să treacă de Bacalaureat, 28 la sută au sprijinit „Primul meu CV”, un program de pregătire dedicat elevilor de clasa a XII-a din mediul rural, iar 11 la sută – „Superheroyi de Ucraina”, un hub de suport și activități didactice pentru copiii ucraineni refugiați, ambele dezvoltate de Asociația pentru Responsabilitate Socială „Plan B”.

DESPRE BESTJOBS

Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, aici sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.