Fabrica de hârtie DS Smith Zărnești a început un parteneriat cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, prin care studenții vor putea să participe într-un stagiu de practică plătit.
Programul va dura două luni, pe perioada verii, iar participanții vor dobândi experiență și competențe practice, sub coordonarea specialiștilor din echipa DS Smith. Tinerii vor beneficia de cazare și transport.
“Ne propunem să le oferim tinerilor o legătură concretă între mediul academic și cel de business. Studenții au ocazia să lucreze într-o fabrică la standarde internaționale, ce are ca strategie sustenabilitatea, și să-și descopere potențialul. Ne dorim ca, prin acest program, să reușească să afle mai multe despre profesia pe care și-o doresc”, spune Marius Juncanariu, director la DS Smith Zărnești.
Reprezentanții DS Smith, lider în producția de ambalaje sustenabile, au participat, săptămâna trecută, la evenimentul “Introducere în Carieră – Planificare și Motivație”, organizat la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului ”Cristofor Simionescu”, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași.
Reprezentanții DS Smith Paper Zărnești, Marius Juncanariu, director, și Diana Ciuraru, director de Resurse Umane, le-au vorbit studenților despre sustenabilitate, conceptul ce se află în centrul modelului circular de afaceri al companiei, despre procesul sustenabil de producere a hârtiei și despre oportunitățile oferite studenților și absolvenților în fabrica DS Smith Zărnești.
“Ne bucurăm că am făcut parte din acest proiect, prin care am putut să le vorbim tinerilor despre protejarea resurselor naturale prin valorificarea la maximum a fiecărei fibre, reducerea deșeurilor și a poluării prin soluții circulare. Suntem mândri să le oferim șansa de a lucra într-o fabrică, și de ce nu, de a începe o carieră la DS Smith”, declară Diana Ciuraru.
.Aceasta este cea mai recentă activitate dintr-o serie de inițiative pe care fabrica de hârtie din Zărnești le-a implementat pentru a sprijini educația și sustenabilitatea în regiune. Astfel, compania își propune să atingă obiectivul Strategiei de Sustenabilitate Now & Next, de a implica cinci milioane de tineri, până în 2030, în economia circulară și în stilurile de viață circulare.
În urmă cu doi ani, DS Smith a încheiat un parteneriat cu școlile gimnaziale din Zărnești, prin care peste 570 de elevi au participat la sesiuni interactive pe teme precum protecția mediului, colectarea selectivă a deșeurilor și economia circulară. Programul continuă anul acesta la Școala Generală Nr. 1 Poiana Mărului.
Fabrica DS Smith din Zărnești este cea mai mare unitate de producție a hârtiei pentru ambalaje din România și asigură necesarul pentru aproape jumătate din piața locală. DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare, în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie pentru ambalaje, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și Timișoara, și trei puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, unde lucrează în total 650 de angajați.
DESPRE DS SMITH
Este unul dintre principalii furnizori globali de ambalaje din carton ondulat și activează și în segmentul reciclării și fabricării hârtiei. Are un rol important în lanțul valoric din sectoare precum e-commerce, FMCG și cel industrial. Cu sediul central la Londra, își desfășoară activitatea în 34 de țări și are circa 30.000 de angajați.