Elevi ai Academiei Micilor Developeri primesc, la 16 ani, certificarea de programatori juniori Java Foundations

Academia Micilor Developeri are primii elevi care obțin certificarea Java Foundations. Această certificare internațională îi plasează pe copii în rândul programatorilor juniori.

În trei ani, de când studiază aici, ei au ajuns de la primii pași în utilizarea programelor la stăpânirea unor limbaje complexe de programare, cum este Java. Performanța lor și a academiei a fost încununată recent de recunoaștere internațională, oferită de Oracle University.

“Rezultatele obținute de elevii noștri sunt o încununare binemeritată a efortului lor și reprezintă o validare internațională a nivelului profesorilor noștri și a programei de educație în IT pe care o oferim – un produs propriu, dezvoltat continuu, în ultimii șapte ani, de echipa noastră. Suntem singura școală de programare pentru copii și adolescenți din România, care și-a gândit întreaga programă așa încât, după trei sau maximum patru ani de studiu, în jurul vârstei de 14-17 ani, elevii să fie pregătiți să obțină o certificare internațională, ce le oferă atât lor, cât și nouă, o confirmare că atingem cele mai înalte standarde de educație în IT”, spune Oana Manga, co-fondator Academia Micilor Developeri.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Singura școală din România, unde copiii pot obține certificare Java

Java ocupă locul 1 în topul celor mai utilizate limbaje de programare, iar programatorii Java sunt printre cei mai bine plătiți developeri din lume. În România, nu se predă în școală sau liceu, ci doar la nivelul facultăților de profil. Academia Micilor Developeri l-a inclus în programă fiindcă este un limbaj complex, face parte din topul limbajelor de programare și oferă o serie de certificări care permit școlii și părinților să verifice progresul copiilor și să acorde o diplomă de la o terță parte cu recunoaștere internațională. În acest demers, elevii academiei nu consideră că fac un efort, întrucât programa este gândită așa încât să fie axată pe dezvoltare de proiecte și creare de jocuri, timp în care, însă, ei învață noțiuni importante de programare.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Cursul de Java Foundations a fost introdus în programa Academiei Micilor Developeri în toamna anului 2018. Copiii încep studierea disciplinei IT cu “Primii pași în programare”, nivel în care învață cum să creeze jocuri și aplicații pentru calculator și dispozitive mobile, continuă cu nivelurile de robotică, gândire algoritmică și își dezvoltă astfel logica matematică și de programare, iar ulterior trec la nivelurile avansate ale programei – “Primii pași în Java” și nivelul de studiu pentru certificare, “Java Foundations”.

Povești ale copiilor

Eric Learschi (16 ani) a început cursul “Primii pași în programare” în 2017 și a învățat la prima lecție cum să facă o mică animație cu un cățeluș și o pisică digitală. Trei ani mai târziu, după ce a trecut prin toate nivelurile de studiu, a învățat să programeze în linie de cod în Java. 

“Am început cursurile când eram în clasa a VI-a. Ce m-a atras la modulele la care am participat a fost diversitatea lor. Pasiunea pentru informatică, profesorii și colegii m-au făcut să continui aici. Participarea la modulele de Scratch, dezvoltarea de aplicații mobile, robotică, Python și Java m-au ajutat să obțin un nivel ridicat al cunoștințelor de programare. Cursurile mi-au dezvoltat gândirea structurată și m-au pregătit pentru primul examen serios cu recunoaștere internațională. Programarea este o posibilă profesie. Momentan, este o pasiune și o modalitate prin care mă pot dezvolta personal și îmi pot pune în valoare imaginația”, spune Eric.

Eduard Crețu (17 ani) este elev la Academia Micilor Developeri de la finalul lui 2016. La rândul lui, a parcurs întreaga programă și cursuri extra-curriculare (precum cel de creare website-uri sau Python) și a obținut, după examen, prima sa certificare de programator junior.

“Programarea este pentru mine un hobby. Am dorit și doresc să continui cu programarea deoarece îmi face plăcere să lucrez alături de colegii mei și aștept cu nerăbdare să devenim parteneri la proiectele viitoare. Cred că mă va ajuta foarte mult în viitor în structurarea gândirii și sper că voi putea să îmbin această pasiune a mea cu cariera în muzică, pe care vreau să o îmbrățișez”, mărturisește Eduard Crețu (foto).

Academia Micilor Developeri a fost înființată în 2013. Până acum, peste 10.000 de copii au urmat cursurile sau workshop-urile gratuite, în București și în țară. În prezent, 300 de elevi participă constant la cursurile sale online.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share