marți, august 18, 2026

O româncă, în juriul celei mai importante competiții europene de creativitate

de A M

Oana Bulexa, Managing Director al MSLGROUP The Practice, face parte din juriul Eurobest 2017, la secțiunea PR. Este pentru a doua oară când Oana se numără printre jurații Eurobest. Prima dată a fost selectată în juriul competiției la ediția 2013.

Ediția 2017 a Festivalul Eurobest, cea mai importantă competiție europeană de creativitate, va avea loc la Londra, între 28 și 30 noiembrie. Un total de 106 jurați și președinți de juriu vor evalua, anul acesta, lucrări înscrise în 21 de categorii. Juriul de PR numără șapte experți de profil.

„Faptul că am fost invitată pentru a doua oară să mă număr printre jurații Eurobest este, dincolo de o mare bucurie, o imensă onoare. Prezența anterioară fost o experiență foarte frumoasă, care s-a conturat superb în toate detaliile: organizare impecabilă, standarde foarte înalte, colegi de juriu extraordinari, lucrări înscrise extrem de valoroase, schimburi de idei cu oameni foarte interesanți. Așadar, abia aștept să ajung din nou la festival și să îmi pun din nou toată experiența acumulată în slujba identificării și recompensării celor mai bune campanii din competiție”, declară Oana Bulexa.

Cu o experiență de peste 15 ani în jurnalism și comunicare, Oana a servit în calitate de jurat în numeroase competiții locale și internaționale (Romanian PR Award, ADC*RO Awards, Stevie Awards, Eurobest, EMEA Sabre Awards). Are în palmares, la rândul său, peste 50 de premii, în competiții precum Cannes Lions, Global Sabre Awards, IPRA Golden World Awards, EMEA Sabre Awards, Romanian PR Award, Internetics sau ADC*RO Awards.

MSLGROUP The Practice este cea mai premiată agenție de PR din România, cu peste 250 de premii și nominalizări obținute pentru mai bine de 100 de campanii de comunicare, realizate pentru companii din domenii variate (IT&C, consumer electronics, food & drinks, banking și servicii financiare, auto, farma, entertainment, retail, imobiliare, ONG). Parte din cel mai mare grup de comunicare din România, Publicis One, este Agenția de PR a Anului 2016 în România și singura agenție din România laureată de patru ori cu acest titlu (2009, 2012, 2015, 2016).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.