vineri, iulie 17, 2026

Fiecare angajat direct Kaufland sprijină angajarea cu normă întreagă a 7,5 persoane în economia românească

Prin activitatea sa, Kaufland contribuie la crearea a peste 131.000 de locuri de muncă cu normă întreagă în România - direct, indirect și indus - echivalentul a circa 2,41 la sută din forța de muncă națională. Fiecare angajat direct Kaufland în România sprijină angajarea cu normă întreagă a 7,5 persoane în economia românească.

de A M

Kaufland este cel mai mare angajator privat din România, cu peste 18.200 de angajați în rețeaua de peste 195 de magazine, două centre logistice și două sedii administrative. Prin planurile de expansiune, compania își propune să ajungă la 250 de hipermarketuri în România și Republica Moldova până în 2030.

Conform studiului de impact socio-economic al companiei aferent anului financiar 2025, realizat cu sprijinul KPMG, Kaufland își menține poziția în topul celor mai mari companii din România, după cifra de afaceri, și continuă să fie unul dintre cei mai importanți angajatori privați. În perioada martie 2025 – februarie 2026, a înregistrat o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro.

Impactul Kaufland în economia românească

În anul financiar 2025 (martie 2025 – februarie 2026), contribuția Kaufland la economia României s-a ridicat la 2,89 miliarde de euro, echivalentul a circa 0,8 la sută din PIB-ul național.

Dacă ar fi transpusă, suma contribuțiilor fiscale înregistrate de Kaufland în anul financiar 2025 ar putea finanța peste 11 milioane de consultații medicale, la un cost mediu de 32 euro per consultație suportat de CNAS, construcția unor spitale cu circa 2.350 de paturi sau plata indemnizației anuale pentru ~217.000-317.000 de persoane cu dizabilități, cu o valoare medie cuprinsă între 1.200-1.700 euro per persoană. Suma ar fi suficientă pentru a susține educația a peste 180.000 de elevi, la un cost mediu anual de 2.000 euro, incluzând salariile personalului și alte cheltuieli.

Kaufland își menține poziția în topul celor mai mari companii din România, după cifra de afaceri, și continuă să fie unul dintre cei mai importanți angajatori privați.

Kaufland colaborează cu peste 2.500 de furnizori din România. În 2025, circa 80 la sută din cheltuielile totale cu furnizorii au fost alocate partenerilor locali – peste 3,05 miliarde de euro. 65 de cenți din fiecare euro cheltuit la casele de marcat Kaufland merg direct către afaceri din România.

Pentru fiecare un euro de VAB (Valoare Adăugată Brută) directă, s-au generat suplimentar în economia locală alți 3,27 euro, prin VAB în termeni indirecți și induși.

Marco Hößl, director general @ Kaufland România și Republica Moldova: „Pentru noi, impactul nu se măsoară doar în rezultate economice, ci și în încrederea construită zi de zi: cu angajații, cu partenerii locali, cu furnizorii și cu milioanele de români care ne trec pragul. Acest nou studiu arată că investițiile făcute cu responsabilitate pot genera valoare reală pentru economie și pentru comunități”.

DESPRE KAUFLAND

Se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în opt țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 195 de magazine în România.

Kaufland angajează la nivel național. Cei interesați pot aplica pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, la numărul de telefon 021 9132 sau la biroul de informații din oricare magazin Kaufland.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.